Actorul Marius Manole, unul din vârfurile noii generații a teatrului românesc, spune că "sunt în situația a milioane de români, născut într-o familie simplă și fără o cultură despre regalitate".
Marius Manole spune că l-a admirat de la distanță pe Rege. "Mi-au plăcut prestanța cu care vorbea și imaginea pe care o afișa și care impunea respect".
"În primul rând, îmi pare rău că a murit un om. Și, apoi, îmi pare rău că a murit ultimul Rege pe care îl are România", a spus actorul Marius Manole.
"Nu am primit în copilărie o educație în spiritul monarhiei. Am aflat târziu, după Revoluția din '89, că România a avut, că are un Rege. Știu că a vrut să se întoarcă în țară, că nu a fost lăsat de Ion Iliescu, foarte urât din partea lui!".
"Regele e o noțiune abstractă pentru mine. Am avut de-a face cu regi numai în piesele de teatru. Dar pot să afirm că după cum arată România de azi, probabil că ne-ar fi fost mai bine să fim conduși de Regele Mihai", a declarat actorul în vârstă de 39 de ani.
GSP special • Tragedie • TRAGEDIE
PRIMA REACȚIE // Marius Manole: "După cum arată azi România, probabil că ne-ar fi fost mai bine cu Regele Mihai"
Articol de Mirela Neag — marţi, 05 decembrie 2017
{{text}}