Sevilla și Liverpool au oferit cel mai spectaculos meci al acestui sezon de Champions League, cele două echipe terminând la egalitate, 3-3, după ce englezii aveau 3-0 la pauză.
La finalul meciului, neamțul Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool a comentat evoluția scorului și jocul prestat de elevii săi.
Vezi AICI video cu rezumatul meciului
"E ușor de comentat. A fost câte o repriză pentru fiecare echipă. În prima parte echipa mea a jucat fantastic, iar în a doua am făcut multe greșeli și nu am jucat fotbal. Am încercat să controlăm jocul, dar după ce au dat primul gol totul s-a schimbat. Cei de la Sevilla s-au simțit foarte puternici și noi am fost pasivi. După al doilea gol al lor, puteam închide meciul, dar ne-au egalat. Asta e istoria meciului.
Așa e fotbalul. A doua repriză ni s-a părut mai lungă. Nu am putut închide meciul. Aceasta a fost greșeala noastră. Nu sunt mulțumit de egal. Înainte de meci, aș fi fost, dar după cum au evoluat lucrurile, nu sunt fericit", a spus Klopp, potrivit spaniolilor de la As.
{{text}}