International   •   Liga Campionilor   •   NAPOLI - ȘAHTIOR 3-0

VIDEO Antrenorul lui Chiricheș după victoria lui Napoli din Ligă: "A fost extraordinar, cu excepția unei faze"

Foto: Reuters

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 22 noiembrie 2017

Integralist în victoria lui Napoli, 3-0 cu Șahtior, Vlad Chiricheș l-a suplinit aproape fără greșeală pe Koulibaly. "I-au pus umărul la loc și se bate ca și cum n-ar avea nimic. O garanție pentru Sarri", a apreciat Gazzetta dello Sport, notându-l cu 7.

Nesigur și superficial la "națională", însă aproape fără greșeală la Napoli. Când Sarri are nevoie, Chiricheș e mereu prezent și înlocuitorul suspendatului Koulibaly a asigurat marți spatele liderului din Serie A, în victoria esențială cu Șahtior (3-0).

"Vlad a fost extraordinar, cu excepția unei faze la închidere", l-a lăudat antrenorul. "Nu se predă din cauza umărului luxat. I l-au pus la loc și se luptă ca și cum nu ar fi pățit nimic. E o garanție pentru Sarri", a scris Gazzetta dello Sport, notându-l cu 7, ca pe Mertens. Doar Insigne a primit mai mult 7,5.

Vezi AICI rezumatul VIDEO al partidei


"A făcut zid cu Albiol"

"Aceeași personalitate în ieșirile din defensivă. A avut și mici ezitări când a trebuit să dubleze pe flanc, dar o evoluție mai mult decât pozitivă", l-a caracterizat tuttonapoli.net.

Marlos i-a pus cele mai mari probleme. L-a scăpat o dată, dar centrarea brazilianului a rămas fără urmări. Apoi, Vlad l-a faultat tactic, primind "galben".

Iar Corriere dello Sport a întărit impresia foarte bună: "De neclintit. Umărul l-a trădat după numai 15 minute, însă el a rezistat și a construit, împreună cu Raul Albiol, un zid impenetrabil pentru campioana Ucrainei". 


96 a fost procentajulde acuratețe al paselor lui Chiricheș (80 reușite din 83). A atins mingea de 87 de ori și a lansat 9 acțiuni în meciul cu Șahtior

2 meciuri a prins fundașul român în Ligă cu Napoli. Tot 90 minute mai jucase cu Beșiktaș, 2-3 pe San Paolo acum 13 luni, în faza grupelor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.