Liga Campionilor

VIDEO Anunțul cutremurător care a dus la o revenire fabuloasă: în pauza meciului cu Liverpool, jucătorii au aflat că are cancer

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie  —  Wednesday, 22 November 2017

Sevilla și Liverpool au terminat la egalitate, 3-3, după un meci spectaculos. Jucătorii andaluzi au făcut o repriză secundă incredibilă, după ce-au aflat în vestiar că antrenorul Eduardo Berizzo are tumoră la prostată. Au egalat de la 0-3, ”cormoranii” retrăind în sens invers finala Ligii cu Milan

Ce s-a întâmplat în pauză pe Ramón Sánchez Pizjuán, unde a dispărut Liverpool după ce defilase în prima repriză și cum a fost posibilă remontada de poveste a Sevillei de la 0-3 la 3-3? Remake-ul, în oglindă pentru "cormorani", finalei Ligii din 2005, de la Istanbul, are o explicație cutremurătoare. Eduardo Berizzo, 48 de ani, le-a spus în vestiar jucătorilor că are cancer și că, după acest meci, va începe tratamentul, pregătindu-se de operație!

"Ne-a schimbat atitudinea"

"A fost o partidă nebună. Ne-am schimbat complet atitudinea în repriza secundă și am jucat pentru antrenor, care a întors jocul. E exponentul tuturor, ne-a readus pe drumul spre vârf și suntem alături de el", a declarat Banega. Mai impresionat decât golul egalizator al lui Pizarro din minutul 93 a fost modul în care toți elevii lui Berizzo și membrii stafului tehnic s-au strâns să-l îmbrățișeze pe argentinianul copleșit de emoții și teamă. 

Vezi AICI video cu rezumatul meciului și toate scorurile din Champions League

Vilanova a pierdut lupta

E al treilea caz de tumoră malignă în ultimii ani în fotbalul spaniol, după Yeray Álvarez, fotbalistul lui Bilbao diagnosticat cu cancer testicular, revenit în septembrie după o recidivă. Tito Vilanova, antrenorul Barcelonei, a murit în aprilie 2014, în urma unor metastaze provocate de un cancer la parotidă. Avea doar 45 de ani. 

6
luni pe banca Sevillei are Berizzo, după 3 ani pe banca Celtei

5 din cele 6 goluri marcate la Sevilla au fost din faze fixe, cornere și un penalty

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.