International   •   Campionate   •   SPANIA

Xavi a vorbit despre Messi şi retragerea starului argentinan: "Trebuie să rămână la Barcelona!"

foto: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru Stănilă   —  miercuri, 22 noiembrie 2017

Xavi Hernandez, fostul căpitan al celor de la FC Barcelona, a vorbit despre starul catalanilor, Lionel Messi, şi este de părere că argentinianul ar trebui să îşi încheie cariera pe Camp Nou, acest lucru urmând să fie benefic ambelor părţi.



Deşi au existat zvonuri conform cărora Messi ar putea părăsi Barcelona după acest sezon, preşedintele clubului, Josep Mario Bartomeu, şi preşedintele Ligii Profesioniste din Spania, Javier Tebas, au confirmat că atacantul s-a înţeles asupra prelungirii înţelegerii şi va rămâne la catalani.



Într-un interviu acordat Goal, Xavi, în vârstă de 37 de ani, legitimat la Al-Sadd, a recunoscut că fosta lui echipă are nevoie de Messi, sud-americanul reprezentând un pilon important în obţinerea performanţelor Barcelonei.



"Nu suntem siguri dacă a semnat prelungirea, aşa cum a spus preşedintele, dar pentru mine este clar: Leo Messi are nevoie de Barca şi, în special, Barca are nevoie de Messi. Ar fi foarte bine pentru Barcelona ca Messi să rămână aici până la finalul carierei.



Ca fan al Barcelonei, mi-aş dori ca Messi să rămână acolo pentru că am avea şanse mai mari de a câştiga trofee. Este cel mai bun jucător din istoria fotbalului!", a declarat acesta.



În actuala stagiune, Messi a reuşit 16 goluri în cele 18 partide în care a evoluat, iar trupa lui Ernesto Valverde trece printr-o perioadă excelentă, atât în campionat, unde se află pe primul loc, la 10 puncte de Real Madrid şi Atletico, cât şi în Champions League, unde are deja asigurată calificarea în "optimile" competiţiei.



"Barca se descurcă bine, dar bineînţeles, pot şi mai bine de atât. Începutul de sezon a fost spectaculos şi cred că echipa este pe drumul cel bun", a mai spus Xavi.

sursa: goal.com



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.