Doi directori au fost la Tribunalul București. Ei și firma sunt acuzați de înșelăciune, uz de fals, fals în înscrisuri și participație improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.
- Reporterul GSP Răzvan Luțac este la Tribunal, de unde publică cele mai importante informații.
update 10:45
În primul termen al dosarului Hexi Pharma, Tribunalul București a ramas in pronunțare, pentru a muta cazul la judecătorie.
update 10:30
A început procesul. Judecătorul a anunțat că se pune în discuție încadrarea juridică a faptelor: "Din oficiu se pune în discutie schimbarea de încadrare juridică fără cele deosebit de grave, pentru că se merge pe legea mai favorabilă".
update 9:30
La tribunal au ajuns directorul de producție Mihail Leva, dar și Flori Dinu, însoțită de soțul ei, Nicu Dinu.
UPDATE 09:00
Judecătorul cazului Hexi Pharma este Mitu Stegaru. În trecut, acesta a decis de două ori arestarea preventivă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi a judecat cazuri precum cel al clanului Duduienilor.
Știre inițială
Azi, la ora 10:00, cei doi directori ai Hexi, Flori Dinu și Mihail Leva, se vor prezenta în fața completului CF38 de la Tribunalul București.
Ei și firma Hexi Pharma sunt inculpații din dosarul 7705/3/2017, care va avea un prim termen la un an și 7 luni după dezvăluirile făcute de Gazeta Sporturilor.
Care scria, în aprilie 2016, despre firma ce dilua dezinfectanții folosiți în spitale din întreaga țară de până la 10 ori. Lucru demonstrat de ziar prin rețetele din fabrică și testele făcute la laboratorul de stat Icechim, confirmate de laboratorul acreditat internațional Chemila din Cehia.
SPITALE, INSTITUTE ȘI PENITENCIARE
Iar 132 de spitale s-au constituit părți civile în procesul cu Hexi Pharma. Printre acestea sunt:
- Spitale mari din capitală (Bagdasar-Arseni, Alexandru Obregia, Sf. Pantelimon, Spitalul de Arși)
- Spitale mari din provincie (SJU Constanța, SJU Bacău)
- Institute importante (Ana Aslan, Parhon)
- Spitale și laboratoare private (Monza, Synevo)
- Servicii județene de Ambulanță (Prahova, Ialomița, Iași, Gorj)
- Penitenciare (Rahova).
În total, 132 de unități din 34 de județe și municipiul București. Doar 7 județe nu au reprezentant (Arad, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Giurgiu, Harghita, Mehedinți, Satu Mare).
24 de unități medicale din București s-au constituit părți civile împotriva Hexi Pharma; Capitala e urmată de Prahova (11) și Cluj (8)
CE ACUZAȚII LI SE ADUC DIRECTORILOR ȘI FIRMEI
Procurorii au trimis in judecată SC Hexi Pharma CO SRL pentru:
- 340 de infracțiuni de înșelăciune, dintre care șapte având consecințe deosebit de grave;
- uz de fals (61 de acte materiale);
- participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Directorul Flori Dinu a fost trimisă în judecată pentru:
- fals in înscrisuri sub semnătura privată (49 de acte materiale);
- participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Directorul de producție Mihail Leva a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri (33 de acte materiale).
{{text}}