Liga 1

"Echipele mari nu au nevoie de antrenori buni, ci de altceva" » Dănuț Lupu, reacție despre oferta lui Dinamo pentru Pițurcă

FOTO: RAED KRISHAN

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 22 noiembrie 2017

Dănuţ Lupu, scouterul celor de la Dinamo, a vorbit despre ultimele evenimente petrecute la echipa din "Ştefan cel Mare". Acesta l-a felicitat pe Claudiu Niculescu, antrenorul ofertat de "câini", pentru decizia de a rămâne la Voluntari. 

"Ţin să-l felicit pe Claudiu Niculescu pentru că a rămas acolo. E o părere personală, nu una oficială. Sunt conştient că el va fi într-o zi antrenorul lui Dinamo. Dacă aş fi fost în locul lui, nici eu nu aş fi venit la Dinamo. 

Contează mai puţin dacă a rămas Vasile sau dacă venea Niculescu. Jucătorii trebuie să schimbe ceva. Sper că au atâta minte încât să gândească că sunt singurii care pot câştiga sau pot pierde ceva din toată această situaţie. Dacă nu câştigăm sâmbătă cu Iaşi, jucătorii ar trebui să-şi caute altă meserie. Nimeni, nici Contra, nici Miriuţă, nici Piţurcă, nici Niculescu, n-are ce să le mai facă jucătorilor în trei zile. Atunci se va vedea caracterul lor. 

La echipele mari nu trebuie să fie un foarte bun antrenor. Dacă eşti pedagog bun, ai doar de câştigat. Când căruţa nu merge, nici boii nu trag. Ce să facă Miriuţă? Să-l înveţe pe Katsikas cum să dea cu capul?", a declarat Lupu, la TV Digi Sport.

"Niciodată nu l-aş fi văzut pe Piţurcă antrenor la Dinamo" Dănuţ Lupu, scouter Dinamo 

Contra şi Mutu puşi la zid

Acesta a vorbit apoi despre problemele din lotul lui Dinamo, lansând un atac la adresa lui Cosmin Contra şi a lui Adrian Mutu. 

"Nu Miriuţă a făcut lotul ăsta. Ştia la ce se înhamă, dar eu cred că a venit mai mult cu inima decât cu mintea. Contra trebuia să rămână să-l facă pe Bokila să joace. Nu ei doi (n.r. Contra şi Mutu) l-au dorit? Nu ei doi le-au dat drumul la ceilalţi jucători care au plecat?

Avem un lot de 14-16 jucători, nu-ţi permiţi să dai doi-trei jucători afară. Poate că am gestionat greşit această situţie, s-a făcut prea mult tam-tam. După acea seară de la Piatra Neamţ, dacă am fi câştigat cu Viitorul etapa viitoare, nu se mai ajungea la situaţia la care s-a ajuns", crede Lupu. 

"Jucătorii vor să plece? Una e să pleci de la o echipă din play-out, alta e să pleci de la o echipă din play-off" Dănuţ Lupu, scouter Dinamo

Drum liber spre FCSB

Scouterul dinamoviştilor a vorbit şi despre situaţia lui Adam Nemec, atacant ce e la un pas să ajungă la marea rivală FCSB. 

"Nemec e plecat de vreo două etape. El e în ultimele şase luni de contract. Dacă nu-l lăsăm să plece acum, pleacă la vară gratis. Nu poţi să mai decizi în ziua de azi că un jucător e dinamovist, stelist sau rapidist. E în ultimele şase luni, pleacă unde vrea el.

Declaraţia conform căreia nu mai vindem jucători la rivală cred că a fost dată la nervi", a declarat Dănuţ Lupu. 

"Ia să-i dea Steaua vreo 200.000 de euro lui Alex Ioniţă II, ia să vedem, se duce?" Dănuţ Lupu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.