Cătălin Golofca a fost rechemat de la echipa a doua a FCSB-ului și a fost trimis din primul minut în partida primei echipe, la Plzen, în grupele Europa League.
"Îi mai dau o șansă. Dacă batem cu el pe teren la Plzen, îl păstrez", au fost cuvintele lui Gigi Becali.
Fotbalistul venit de la FC Botoșani în vară a avut o evoluție ștearsă în prima repriză și a fost schimbat după doar 45 de minute de Dică, la 0-0.
Cătălin a avut o singură fază de poartă, un șut bun din marginea careului deturnat în corner de portar. În locul lui Golofca a intrat Dragoș Nedelcu.
Mijlocașul ar putea pleca în iarnă în Asia, fiind dorit de o echipă din Coreea de Sud.
După meci, Gigi Becali l-a criticat pe Golofca: "A fost vai de capul lui. Nu mai cred în el. Era parcă de pe altă lume. Prea mic, prea fără forță. N-ai ce să-i faci", a spus Becali la Pro X.
{{text}}