Sporturi   •   Tenis   •   JIGNIRE

Cine i-a zis lui Federer: "În cel mai bun caz poți face o cafea într-un bar cu acest mâini. Nu ai talent, băiatule"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Cristian Toma   —  joi, 23 noiembrie 2017

Jucătorul elvețian de tenis Roger Federer (2 ATP) a dezvăluit că a fost jignit de primul lui antrenor.

Într-un interviu acordat publicației Daily Express, Federer și-a adus aminte de începutul său în tenis, povestind cum primul lui antrenor i-a spus că nu are talent și l-a sfătuit că ar mai bine să se apuce să vândă cafea într-un bar.

"În cel mai bun caz poți face o cafea într-un bar cu acest mâini. Nu ai talent, băiatule. Acel tip m-a făcut să îmi crească furia și mi-am schimbat puțin personalitatea. Mă trezeam noaptea ca să practic tenisul, aprindeam luminile în grădină și loveam peretele de sute de ori. Exersam forehand-urile, backhand-urile. orice fel de lovituri până când mă convingeam că sunt perfecte. Mi-am dorit să ajung aici, însă în fața mea au fost multe obstacole și oameni care nu au crezut în mine", a spus Federer.

În vârstă de 36 de ani, Federer face ravagii în continuare în tenisul mondial aflându-se pe locul 2, imediat după rivalul său Rafael Nadal. Elvețianul a început să practice tenisul profesionist din 1998, iar din octombrie 2002 și până în noiembrie 2016 a fost prezent fără întrerupere în primii 10 jucători de tenis din lume.


19titluri de Grand Slam a cucerit Federer în cariera sa: de 8 ori la Wimbledon, odată la Roland Garros, de 5 ori Australian Open și de 5 ori US Open

sursa: express.co.uk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.