Liga 1

EXCLUSIV Două cluburi au intrat în cursa pentru semnătura lui Ioniță de la Astra

Articol de Eduard Apostol, Vlad Nedelea, Victor Vrînceanu  —  vineri, 24 noiembrie 2017

Alex Ioniță II a trezit interesul celor de la CFR Cluj și Kayserispor, iar cei doi antrenori români se luptă pentru semnătura ”decarului” giurgiuvean.

Alexandru Ioniță II este printre fotbaliștii care atrag cele mai multe priviri. Decarul de 22 de ani continuă și sub comanda lui Edward Iordănescu evoluțiile bune pe care le avea cu Marius Șumudică, iar acest detaliu l-a adus în atenția unei candidate la titlu în campionatul românesc, dar și a unei revelații din Turcia. CFR Cluj și Kayserispor sunt cele două echipe care l-au ochit pe Ioniță II. Astra Giurgiu e dispusă la negocieri, dar nu are de gând să-l cedeze pe mijlocașul ofensiv sub 1,5 milioane de euro.

"Orice e posibil în iarnă în ceea ce-l privește pe Ioniță, doar că patronul Ioan Niculae nu va accepta să-l cedeze pe un preț derizoriu pe fotbalistul pe care a plătit 600.000 de euro în ianuarie 2014. Jucătorul mai are contract cu Astra încă un an și jumătate, iar clubul va negocia la sânge pentru o sumă cât mai bună", au transmis reprezentanții giurgiuvenilor.

Echipa din Gruia îl are pe Ioniță II pe listă, însă așteaptă și niște răspunsuri din străinătate, mai ales că "feroviarii" vor să investească 2 milioane de euro în transferuri în mercato 2018. Marius Șumudică îl vrea pe fotbalist din nou sub comanda sa la formația de pe locul 4 din Super Lig, doar că afacerea nu se discută până la începutul lui 2018. Kayseri are meciuri până în Ajunul Crăciunului, iar fostul antrenor al Astrei vrea să se concentreze pe finalul de sezon și abia apoi să se gândească la jucătorii pe care i-ar putea transfera din viitorul an. 

8goluri și 4 pase decisive a reușit Ioniță II în 20 de meciuri pentru Astra în acest sezon

1.200.000 €este cota fotbalistului, conform transfermarkt.de

11minute are Alex la prima reprezentativă, în meciul cu Kazahstan (3-1)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.