Partida dintre Simona Halep și Maria Sharapova, din primul tur de la US Open, încheiată cu victoria rusoaicei, scor 6-4, 4-6, 6-3, a fost desemnată de WTA cea mai frumoasă partidă din 2017.
Simona Halep încă nu depășise "complexul Sharapova". Proaspăt revenită după o accidentare și beneficiară a unui wild card, rusoaica s-a văzut nevoită să înfrunte un cap de serie în primul tur. Sorții au vrut să fie Simona, numărul 2 mondial. "Reacția mea a fost normală, anul ăsta am avut parte doar de trageri dificile. Bineînțeles că am m-am întrebat pentru un moment «Cum de mi se întâmplă iar?!»", spunea Simona după tragere. Simona s-a răzbunat câteva săptămâni mai târziu, când a învins-o pe Sharapova în turul 3 de la Beijing, scor 6-2, 6-2.
Halep ocupă și locul 3 în acest top WTA, grație revenirii uluitoare din semifinala Roland Garros împotriva Elinei Svitolina, scor 3-6, 7-6, 6-0.
TOP 5 meciuri din turneele de Mare Șlem în 2017, conform WTa:
1. Halep - Sharapova, US Open
2. Muguruza - Kerber, Wimbledon
3. Halep - Svitolina, Roland Garros
4. Vandeweghe - Bouchard, Australian Open
5. Konta - Vekici, Wimbledon
{{text}}