Fotbal   •   Liga 1   •   Astra - FCSB, Mâine, 20:45, Digi, Telekom, Look, gsp.ro

Diferența dintre antrenorii care vor disputa derby-ul etapei: Edi nu stă în genunchi!

Ca adversar, Iordănescu i-a întâlnit pe steliști de 7 ori în toate competiţiile, palmares negativ: o victorie, trei remize și trei înfrângeri Foto: Raed Krishan

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Iordănescu jr. a refuzat să semneze în vară cu FCSB pentru că e total împotriva imixtiunii patronului. În schimb, Dică acceptă să execute fără să clipească ordinele venite din lojă.

Derby-ul de mâine seară aduce la start doi antrenori total diferiți. Diferența nu stă în vârstă, Edward Iordănescu având 39 de ani, iar Nicolae Dică 37, ci în modul în care aceștia acceptă să fie conduși de omul care-i plătește.

În vară, imediat după demisia lui Reghecampf, Iodănescu jr. a fost prima variantă pentru Becali, dar actualul tehnician al Astrei a refuzat din start propunerea pentru că nu acceptă să fie "ghidonat" de patron.

"Am anumite principii"


Edward a vorbit public despre acest subiect, dând cărțile pe față într-o emisiune televizată: "Pe Gigi Becali îl cunosc foarte bine, îi ştiu modul de lucru. Eu am un stil definit în această meserie, am anumite principii. Acum depinde dacă şi cealaltă parte poate să lucreze cu mine. Ştiu anumite lucruri, şi bune, şi rele. Sunt genul de antrenor care se implică total la club, în strategie, condiţii, buget… Cheia într-o colaborare e comunicarea. Sunt deschis dialogului, opiniilor, dar sunt persoana care ţine să decidă echipa, schimbările. Dacă mi se impun anumite lucruri într-o anumită manieră, atunci se schimbă lucrurile".

Iordănescu jr. a fost "principal" interimar la Steaua pentru două meciuri, în 2009, după plecarea lui Bergodi: o victorie în Cupă, la Craiova, și un eșec în campionat, 0-1 cu Oțelul.

"Da, m-am băgat la echipă"

În schimb, Dică acceptă să fie condus de Becali, iar finanțatorul se și laudă cu asta. Exemplul de la Plzen e cel mai bun. Gigi a ordonat formula de start din care să facă parte Vlad şi Golofca, dar postul pe care să evolueze Man. Nick s-a conformat şi i-a făcut pe plac.


"Da, m-am băgat la echipă, dar e normal să mă bag! E vorba despre bani, despre banii mei! Important e să câştige Steaua, nu contează cine face echipa!", recunoștea Becali joi seară.

"Nu regret că am odihnit jucători. Avem un meci greu cu Astra în campionat, obiectivul principal e câştigarea campionatului"

Nicolae Dică, antrenor FCSB

PRECEDENT / Amintiri din mandatul lui "Iliesta"

Edi Iordănescu a recunoscut, în urmă cu 5 ani, că Becali îl suna frecvent pe Ilie Stan și impunea jucători: "Eu nu mă ascund după cuvinte. Alții n-au reușit în două-trei mandate cât am reușit noi într-unul! Ce spunea la televizor, Gigi aia făcea. Ce a acceptat sau n-a acceptat Ilie Stan e treaba lui! Eu l-am auzit de două ori pe Ilie vorbind la telefon cu patronul și am plecat. N-am vrut să asist la astfel de discuții. Prima condiție a lui Ilie a fost să nu mai stea Mache pe bancă. Eu nu aveam telefonul la mine, nici Ilie".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.