Denis Alibec nu s-a antrenat după meciul de la Plzen, iar Nicolae Dică susține că nu se va putea baza pe atacantul de 26 de ani din cauza unei probleme la genunchi.
Pe lângă Alibec, Dică nu-i avea în lot nici pe Golofca, Momcilovici și Benzar, toți accidentați, și nici pe Bălașa și Man, accidentați.
"Sunt mai mulți jucători pe care nu i-am putut folosi la antrenametnul de azi al echipei: Golofca, Momcilovici, Benzar. Alibec a resimțit o durere la genunchi după meciul de la Plzen și din cauza asta nu s-a antrenat două zile, deci nu poate fi în lot pentru meciul de mâine", a anunțat Dică la conferința de presă susținută înaintea partidei cu Astra.
În legătură cu scandalul izbucnit după meciul din Cehia, când Alibec a fost acuzat că și-a înjurat tehnicianul, Dică a afirmat că a discutat cu jucătorul și că momentan nu există niciun conflict între cei doi.
"Am avut o discuție cu Alibec. Dacă m-a înjurat pe mine, este problema lui. Eu nu îmi permit să înjur jucătorii și, cât am fost jucător, nu am înjurat antrenorii. Cred că el a avut o atitudine bună la meciul cu Plzen, și-a dorit să marcheze, și-a creat ocazii.
La antrenament ne respectă, și pe mine, și pe colegii lui. Dacă nu ne respecta, nu mai făcea parte din lot. Când a avut o atitudine greșită, l-am exclus din lot", a concluzionat Dică.
FCSB întâlnește duminică în deplsare Astra, de la ora 20:45. Meciul va putea fi urmărit în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, LookTV și liveTEXT pe GSP.ro.
{{text}}