”Naționala” României a învins-o categoric pe cea a Macedoniei, 31-18, într-un meci diferit de cel disputat vineri.
O altă echipă a României a fost ieri pe teren, contra unei Macedonii în reconstrucție. Diferită de imaginea oferită vineri, mai liberă, mai curajoasă și mai decisă, cu jucătoare ce reușiseră prea puțin să prindă prim-planul.
Nu mai e mult până la debutul Campionatului Mondial și încă mai sunt lucruri de hotărât în ce privește componența lotului deplasat în Germania. Iar antrenorul Ambros Martin a vrut să vadă pe toată lumea în acțiune. Din acest punct de vedere, confruntarea cu Macedonia era prilejul ideal.
Doar un minut-două de tatonare, apoi s-a declanșat iureșul. Adversarele au rămas cu un singur gol în dreptul lor pe tabelă până în minutul 17, când scorul a devenit 12-2. Aproape fiecare atac tricolor era gol, cu marcatoare diferite, Dragut, Berbece, Popa, Tomescu, Bazaliu, fiecare acțiune a macedonencelor eșua, stopată de portarul Dumanska sau de intervenția defensivei. La pauză diferența a fost încă și mai mare, 13 goluri, 18-5.
În partea a doua, au prins și oaspetele curaj, jocul lor a început să se lege mai bine, cu consecințe pe tabelă, 20-10 fiind cea mai mică diferență. Ambros a trimis-o pe teren și pe Buceschi, iar avansul a crescut la loc, iar finalul a pecetluit o victorie clară, 31-18, alături de, mai mult ca sigur, informații prețioase pentru antrenorii "naționalei" înaintea CM din Germania.
"Îmi doresc enorm să ajung la Mondiale!"
La 20 de ani, Bianca Bazaliu face primii pași la "naționala" de senioare. Campioană mondială de junioare, interul stânga de la CSM București are însă o concurență extraordinară pe post: Cristina Neagu și Cristina Zamfir Florianu. Handbalista cu cea mai puternică aruncare rămâne însă optimistă. "Îmi doresc enorm să prind echipa națională, să joc la un Campionat Mondial", spune ea. "Sunt încrezătoare, știu ce pot. Eu voi munci în continuare și, dacă va fi să nu merg acum la Mondiale, o voi face la următorul".
Bianca spune că nu e nici o diferență între a juca la CSM București și la naționala de senioare a României. "Sunt valori mari și într-o parte, și în alta. E foarte greu să te impui, dar cum am mai spus, voi continua să muncesc".
Polonia a câștigat "Trofeul Carpați"
După primele două zile ale turneului amical de la Craiova, Polonia a câștigat deja trofeul. După ce au învins România în prima zi, 27-21, polonezele au trecut ieri categoric și de Brazilia, campioana mondială din 2013, cu 29-18. La Craiova, Polonia a luat startul pentru a 7-a oară la edițiile "Trofeului Carpați", dar nu câștigase niciodată până acum.
Cel mai bun loc obținut până acum era cel secund, la Drobeta Tr. Severin în 2010. Polonia nu se calificase inițial la Campionatul Mondial din Germania 2017, fiind eliminată în play-off de Rusia. A primit însă un wild-card din partea Federației Internaționale de Handbal.
România 31 (18)
Cristina Zamfir-Florianu 5, Ana Maria Popa 4, Bianca Bazaliu 4, Ana Maria Dragut 3, Timea Tătar 3, Ana Maria Berbece 3, Mădălina Zamfirescu 3, Cynthia Tomescu 2, Eliza Buceschi 2, Laura Popa 1, Cristina Laslo 1. Antrenor: Ambros Martin
Macedonia 18 (5)
Sara Ristovska 5, Elena Giorgijevska 5, Elena Livrinikj 3, Leonida Ghicevska 2, Jovana Sazdovska 1, Aleksandra Borizovska 1, Leonida Gakidova 1. Antrenor: Emil Ugrinovski
Programul de duminică
14:00 Polonia-Macedonia
16:30 România-Brazilia (TVR1)
{{text}}