Încurajat în prima repriză a meciului cu Alanyaspor (2-0) de portarul Muslera, Latovlevici n-a mai rezistat în minutul 70. "Ce naiba faceți?", a urlat antrenorul Igor Tudor spre fani înainte de a-l înlocui pe "tricolor".
Aceasta este Turcia. La victorii, jucătorul e un erou. Când pierde, nu mai există. Ultrașii lui Galatasaray au vrut să se răzbune pe Iasmin Latovlevici după umilința cu Bașakșehir, 1-5 pe 18 noiembrie, și sâmbătă de-abia au așteptat prima minge greșită pentru a declanșa războiul împotriva lui.
Chiar acasă, pe "Türk Telekom". Din acel moment, l-au fluierat non-stop, de fiecare dată când atingea balonul.
Imediat cum a realizat ce se petrece, Igor Tudor l-a încurajat. Și antrenorul nu a fost singurul care i-a făcut semn să continue. Portarul uruguayan Muslera a prins câteva clipe de pauză în prima repriză și i-a vorbit fundașului stânga. Acolo, în iarbă.
După pauză, enervat de reacția tot mai furioasă a tribunelor, Tudor s-a întors spre suporteri, ridicând mâinile: "Ce naiba faceți?". Dar corul fluierăturilor n-a încetat. Lato nu a mai rezistat în fața asaltului propriei galerii. I-a cerut antrenorului: "Scoate-mă!".
Și, în cele din urmă, a fost înlocuit cu Linnes în minutul 70. La margine, Tudor l-a aplaudat și i-a strâns mâna. Le-a arătat fanilor că își susține jucătorul.
"Ceea ce au făcut fanii împotriva lui Latovlevici nu poate fi acceptat. Îmi este foarte greu să înțeleg reacția lor. E o situație tristă la Galatasaray"
Tayfun Bayındır, jurnalist Milliyet"Latovlevici e foarte bine intenționat. Aleargă mult, dar nu are calitate cu mingea la picior. Nu înțeleg de ce Tudor insistă cu fundașul român"
Osman Şenher, jurnalist Milliyet"La fel ca toți jucătorii lui Galatasaray, Latovlevici se pregătește, muncește zi de zi și dă tot ce are mai bun pe teren. Sprijiniți-l!"
Cenk Ergün, director sportiv Galatasaray
8 meciuri a jucat Latovlevici în acest campionat la Galatasaray (în primele 4 etape a fost accidentat)
521 de minute a adunat fundașul stânga în Süper Lig 2017-2018 (o medie de 65 de minute pe meci)
1 assist a reușit Latovlevici în actualul sezon la roș-galbeni; a primit un cartonaș galben
"Vi se pare că am zece Messi în echipă?"
La conferință, Igor Tudor avea propriul conflict cu jurnaliștii turci.
"La voi, azi ești cel mai bun, mâine ești cel mai prost. Nu aveți strop de respect. Spuneți că sunt antrenor slab, dar nu vedeți că sunteți ridicoli? Galatasaray e prima în clasament!
Creați permanent această atmosferă negativă, sunt lider și voi scrieți că voi fi dat afară la prima înfrângere. E nebunie ceea ce faceți", a protestat antrenorul, urlând la ziariști: "Vi se pare că am zece Messi în echipă? Lăsați-mă să muncesc!".
{{text}}