Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Rădoi șterge pe jos cu Becali: "Steaua merge mai bine cu patronul în pușcărie! Știți de ce am plecat eu?"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 noiembrie 2017

Mirel Rădoi a făcut o serie de declarații foarte dure la adresa lui Gigi Becali, după nenumăratele ieșiri ale patronului FCSB la TV din ultimele săptămâni.

"Eu nu am plecat numai din cauza rezultatelor pe care le-am avut. Am simţit că se implică la echipă, a venit în cantonament şi a încercat să intervină peste mine, iar asta m-a determinat să plec de la Steaua. Scandalurile văd că pornesc din interiorul clubului în ultima perioadă, ceea ce este foarte grav şi trist pentru un club ca Steaua", a declarat Rădoi la TV Telekom Sport.

Rădoi susține că Dică e la capătul răbdării la FCSB și-l avertizează pe patronul echipei: "Eu cred că Dică nu va mai tolera mult astfel de episoade. Dacă autoritatea lui va avea de suferit în faţa fotbaliştilor, atunci nu cred că el va mai sta. Îl cunosc foarte bine şi nu va accepta aşa ceva prea mult timp.

Noi am avut intervenții despre întâmplările din club. Dar nu putem ieși în fiecare zi să spunem că ce face Gigi Becali nu e bine. Dacă Becali va continua cu astfel de declarații, Dică nu va mai avea nicio putere în vestiar. Să mă ierte Dică, dar nu face altceva decât să confirme ce apare în presă.


Dică nu e depășit de situație acum, ține totul sub control. Declarațiile patronului însă depășesc orice limită. El nu face altceva decât să-și diminueze afacerea în loc să aibă profit. Dacă Becali va continua așa, probabil echipa va merge din ce în ce mai rău și își va pierde și suporterii pe care-i mai are".

"Nu e o întâmplare că Steaua a obținut performanțe când patronul era la închisoare. Antrenorii aveau o anumită libertate. Îmi pare rău că nașul nu-și ține promisiunea pe care a făcut-o când a fost eliberat când a zis că nu se mai implică în viața publică. Eu cred că și patronul are o parte de vină pentru ce se întâmplă la Steaua" Mirel Rădoi

Comunicatul UEFAntasticilor 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.