În ierarhia meciurilor dintre echipele care acum se află pe primele 6 locuri, trupa lui Dică e abia la jumătatea topului, în fruntea căruia e Astra lui Iordănescu jr.
FCSB nu este lider, are 5 puncte mai puţin decât CFR şi echipa are tot mai puţine argumente să se considere favorită la câştigarea titlului. Mai sunt de jucat 7 etape din sezonul regular, după care se va intra în play-off, unde e foarte probabil să regăsim cele 6 formaţii care acum ocupă această zonă.
Cum stă gruparea antrenată de Dică într-un top realizat exclusiv pe meciurile disputate între cele care acum se află pe primele 6 poziţii? Nu doar că nu e lider, dar nici măcar locul al doilea nu-l prinde, aşa cum se întâmplă în clasamentul general al Ligii 1.
Ierarhia e dominată de o echipă surpriză, Astra Giurgiu! Iordănescu jr. şi compania au avut un parcurs excelent cu formaţiile bune, 12 puncte câştigate din 21 posibile, un randament de peste 50%. Prag pe care FCSB nu a reuşit să-l atingă.
Astra şi CFR au acelaşi număr de puncte la acelaşi număr de meciuri, 7, atâtea câte a disputat şi FCSB. Giurgiuvenii au, de departe, cele mai multe goluri marcate, 14, cu aproape 50% peste ofensiva lui Dică!
Tot azi exclusiv print:
{{text}}