Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Miriuță continuă duelul de la distanță cu Contra: "N-aș fi renunțat niciodată la acel jucător"

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 29 noiembrie 2017

Vasile Miriuță, acutalul antrenor al lui Dinamo, se apără după ce Contra l-a înțepat zilele trecute: "Bazează-te pe munca ta, nu mai da vina pe ce a fost înainte", i-a transmis selecționerul la începutul acestei săptămâni. 

"N-am vorbit niciodată de Contra sau cine a fost aici. Dacă zic ceva iar se interpretează. Mi se răstălmăcesc cuvintele. Sunt jucători foarte buni cei care au plecat.

Pe Azer nu l-aş fi dat niciodată, am mai spus şi de Nistor, cu toate că şi Nascimento e un jucător foarte bun. Bumba s-a pierdut. Un jucător aşa tânăr, la 23 de ani, eu nu l-aş fi lăsat. A venit pentru mine la Chiajna şi, din păcate, eu i-am trădat pe băieţii pe care i-am adus şi i-am lăsat acolo, pentru că am ales cu sufletul", a mărturisit Miriuță, potrivit TV Telekom Sport. 

"Când ajungi la echipă, trebuie să te bazezi pe munca ta. Nu să dai vina pe alte persoane pentru unele rezultate care, probabil, nu sunt de ajuns. Nu sunt vinovaţi cei care au fost înaintea ta" Cosmin Contra

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.