Atacantul Ripensiei Timișoara, Ndiaye Mediop (26 de ani), a afirmat că și-ar dori să evolueze pentru FCSB și a lăudat acțiunile lui Gigi Becali, pe care îl caracterizează drept un "om bun".
Mediop a fost transferat de Ripensia în vara anului 2014, iar în acest sezon este pe locul secund în clasamentul golgeterilor din Liga 2, cu 11 goluri marcate în 18 partide.
"Steaua e echipa care îmi place cel mai mult. Acolo e tot ce îți trebuie în fotbal, sunt condiții, tot. Îmi place de Gnohere, e un jucător pe care îl urmăresc foarte mult. Îmi place de când juca la Dinamo, de acolo am început să mă uit ce face.
Gigi Becali e om bun, ar trebui 10 ca el pentru ca fotbalul din România să meargă mai bine. Vreau să îl conving să mă ia, vreau să ajung acolo. În fotbal nu știe nimeni ce și cum. Dacă joc bine, de ce nu?", a spus Mediop, citat de TV Digi Sport.
Ripensia Timișoara ocupă în prezent locul 11 în Liga 2, cu 21 de puncte după 19 partide.
{{text}}