International   •   Campionate   •   RETRAGERE

VIDEO Încă un portar celebru spune adio fotbalului: "Tată, rămâi un erou pentru mine"

FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 29 noiembrie 2017

Julio Cesar, portarul brazilian de 38 de ani, și-a reziliat contractul cu Benfica, scadent la finele anului. Are 25 de trofee în carieriă, între care Tripleta cu Inter, dar rămâne cu regretul titlulul mondial ratat acasă.

Încă un portar celebru spune adio fotbalului. Júlio César, 38 de ani, și-a atârnat mănușile în cui, după două decenii de carieră și 25 de trofee câștigate la club și "naționala" Braziliei. 

Goalkeeperul Benficăi și-a anunțat marți colegii, în vestiar, că renunță. A reziliat contractul, care oricum se termina peste o lună. N-a primit nicio ofertă de prelungire, astfel că a decis, și printr-un emoționant mesaj publicat pe Instagram, să nu mai apere.

A vrut să se lase după 1-7 cu Germania


Printre ultimii eroi în activitate ai Tripletei reușite de Inter, Ligă plus event în Serie A, Júlio César a fost exact antiteza starului în teren.

"Tată, rămâi un erou pentru mine!", i-a scris fiul după anunțul trist. Așa cum tată pe gazon i-a fost Mourinho. Júlio César rămâne cu un singur regret. A ratat titlul mondial în 2014, chiar acasă: "În zilele de după acel 1-7 cu Germania, am vrut să mă las. Eram distrus, dar m-a ajutat familia să revin". 

87 de meciuri

a fost Julio Cesar în poarta Selecao, cu care a luat Copa America (2004) și Cupa Confederațiilor (2009, 2013)

6 trofee

are Júlio César cu Benfica în 3 sezoane și jumătate: 3 titluri, o Cupă, o Cupă a Ligii și o Supercupă ale Portugaliei. A fost cel mai bun portar din Primeira Liga în 2014-2015


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.