Echipa din Liga a 3-a la care joacă Mugurel Buga a transferat primul străin din istoria de 70 de ani: mijlocașul Ali Nasser Ali Hasan (21 ani).
S-a născut la Riad, în Arabia Saudită, în 1996, este cetățean al statului Yemen și are rezidență în Bahrain și Emirate. "Am jucat în copilărie în Arabia și de atunci mă gândeam la fotbalul din Europa. Am reușit să ajung la echipa Under 15 de la Real Madrid. Apoi m-am mutat la Barcelona și am jucat pentru cluburi mai mici, Hospitalet, Sant Boi și Muntanesa".
Cucerit de o româncă
Familia sa deține mai multe afaceri în Peninsula Arabică, iar ai lui nu sunt interesați de fotbal. "Aș vrea să ajung să-i fac atât de mândri de mine încât să-i fac să iubească fotbalul pentru că îl joc eu". După experiența iberică, s-a întors în țara natală și a jucat pentru o scurtă perioadă pentru "tineretul" lui Al Hilal. "Olăroiu și Rădoi sunt foarte respectați acolo!".
În august a ajuns în România, la Brașov, încercând în primă fază o aventură la echipa de L4 ACS Steagu Roșu, sub comanda lui Adrian Hârlab, cel care, la cârma Brașovului, în urmă cu 16 ani se "bătea" cu Interul lui Ronaldo și Zanetti. "Pe iubita mea, care e româncă, am cunoscut-o în Spania. Cum îmi doream să repornesc în visul meu de a juca într-o ligă de top a Europei, am zis «de ce nu de aici?!». Ea locuiește în Anglia, e la facultate, dar părinții ei sunt la Brașov", spune mijlocașul de 21 de ani.
Între timp i s-a ivit oportunitatea de a da probe la Hărman, o ligă "mai sus". După câteva săptămâni de antrenamente în România, s-a întors acasă pentru a-și rezolva problemele legate de acte, iar în pragul iernii a revenit, a fost legitimat și a devenit primul străin din istoria de aproape 70 de ani a micuței formații de lângă Brașov!
Planurile de viitor
Obișnuit cu altă climă, s-a văzut nevoit să se adapteze antrenamentelor pe zăpadă la sub zero grade! "N-am mai jucat pe zăpadă. E dificil, controlezi mingea mai greu. Este și frig, dar am înțeles că acestea sunt condițiile în această perioadă a anului. Mă pregătesc, trag de mine, pentru a demonstra, fotbalul e același până la urmă".
Dorința în 2018? Să ajungă într-una din primele două ligi din România: "Sunt sigur că voi convinge echipe din ligile superioare de calitățile mele. Uneori oamenii îți dau greu o șansă, poate din cauza faptului că vii din Arabia, dar odată ce intru pe teren, sunt sigur că își vor schimba impresia. Fotbalul înseamnă enorm pentru mine, iar dacă nu aș reuși să îmi fac o carieră din asta, cu siguranță mi-aș deschide o academie".
"Îmi place să mă plimb prin locuri noi, e una din principalele mele plăceri. Muzica, meciurile de fotbal la TV și momentele cu iubita mea sunt de asemenea moduri de a-mi petrece timpul"
Ali Nasser Ali Hasan, mijlocaș Hărman"Este un copil care promite. A avut ceva probleme legate de viză care l-au obligat să părăsească țara și să se întoarcă abia acum. Am mare încredere în el și sper să ne aducă un plus. Are o tehnică foarte bună!"
Florin Stângă, antrenor Hărman
{{text}}