Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   U CLUJ - DINAMO 1-1, 1-3 LA PENALTY-URI

Vasile Miriuță a tras concluziile după chinul de pe Cluj Arena » Probleme de lot înaintea următorului meci

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 29 noiembrie 2017

Vasile Miriuță își felicită jucătorii după victoria la penalty-uri cu U Cluj în optimile de finală ale Cupei României, scor 3-1. După 120 de minute scorul a fost egal, 1-1.

Antrenorul lui Dinamo a anunțat și că are probleme de lot înaintea meciului cu Sepsi de campionat, care e luni, de la 20:45. 

"E importantă calificarea. Am spus și înainte că vom avea un meci greu. Au mulți jucători experimentați. Pentru noi a contat că ni s-a accidentat și Nica. A trebuit să fac mai multe mutări. Se întâmplă, asta e, important e să fii pregătit să faci schimbarea pe moment.

Ne-am gândit la penalty-uri. Astea-s meciurile de Cupă, sunt foarte grele. Ați văzut și Craiova cu Afumați. Cupa e un obiectiv important pentru că putem ajunge în cupele europene.


Ar însemna mult pentru mine să câștig un trofeu. Dar pentru mine e important să câștig în campionat și apoi voi vedea la iarnă ce va fi. N-am ce să le reproșez jucătorilor, e important că mergem mai departe.

Adam Nemec a simțit o problemă la aductor. Anton are și el ceva probleme, Katsikas la fel. Sper să-i recuperăm până la meciul de luni cu Sepsi Sfântu Gheorghe", a zis Vasile Miriuță la TV Telekom Sport. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.