Sporturi   •   Handbal   •   CAMPIONATUL MONDIAL / PREZENTARE

Totul despre adversarele României la Mondialul de Handbal » Cine ne poate pune cele mai mari probleme

+3 Foto
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Marian Ursescu   —  joi, 30 noiembrie 2017

Campionatul Mondial la Handbal Feminin debutează vineri. GSP a făcut o analiză a adversarelor României. 

FRANȚA / S-a întors magicianul

Când părea că e pe o pantă descendentă și nu mai găsesște drumul spre medalii, federația de la Paris l-a readus la echipă pe Olivier Krumbholz, tehnicianul de care se leagă aproape toate succesele reprezentantelor din Hexagon. Și rezultatele nu au întârziat să apară. Franța a cucerit argintul olimpic, la Rio, prima medalie din istorie, parcurs confirmat apoi și la Euro 2016, unde a luat bronzul. Echipa din Hexagon are câteva jucătoare de mare valoare, care evoluează la cele mai bune echipe ale Europei. Două dintre ele și la campioana României, CSM București: Gnosianne Niombla, Camille Ayglon.


Franța e a doua favorită la titlul mondial, după Norvegia. 

SPANIA / Restart

După o perioadă extrem de glorioasă, cu medalii la Olimpiadă, Europene și Mondiale, Spania a început un nou drum, de relansare. Și Jorge Duenas, tehnicianul care a stat pe banca ibericelor vreme de 10 ani, a simțit că are nevoie de o schimbare, alegând reprezentativa Braziliei. Urmașul său, Viver Arza, are o situație destul de ingrată. Trebuie să formeze din nou o echipă competitivă. Are și câteva jucătoare în jurul cărora poate construi, dar vremea nu-l ajută, sunt în majoritate handbaliste trecute de 30 de ani sau aproape: Carmen Martin, Silvia Navarro, Nerea Pena, Zoqbi de Paula, Alexandrina Barbosa.

Patru medalii importante are Spania în palmares: bronz olimpic în 2012, bronz la CM 2011 și două medaii de argint la Europene: 2008, 2014. 


SLOVENIA / Din nou în lumea bună

Au trecut 12 ani de când Slovenia nu s-a mai calificat la un Campionat Mondial. La prima vedere, echipa pregătită de Uros Bregar, tehnicianul care antrenează și Krim Ljubljana, nu e o sperietoare, dar slovenele se bazează pe jocul lor meticulos, exact, cu trasee bine stabilite. Ana Gros, interul dreapta de la Metz, e una dintre jucătoarele în vogă. În lotul adversarelor României se află și o handbalistă care evoluează în România. Este vorba de Teja Ferfolja, care joacă la CSM Roman.

Slovenia nu are nici o medalie la marile competiții, iar cea mai bună clasare la Mondiale e un loc 8 în 2003. 

ANGOLA / Monopolul negru

Angola este, de departe, cea mai puternică echipă de pe continentul negru. Câștigătoare de 12 ori a Campionatului Africii, Angola nu a lipsit niciodată de pe podium din 1989, bifând 15 ediții consecutive. România nu are deloc amintiri plăcute cu africancele. La Rio 2016, Neagu și compania au pierdut, 19-23. Și nu e singura dată când româncele au avut de suferit. Prima ocazie a fost la Mondialul din 2001, în Italia, atunci când Angola a trimis România acasă, iar "tricolorele" au bifat cea mai slabă participare din istorie, locul 17!

Cea mai bună clasare a Angolei la un Campionat Mondial este locul 7 în 2007. 

PARAGUAY / Amatoarele din sud

Paraguay face primii pași în handbalul mare. Bifează al treilea mondial din istorie, dar nici până acum nu a impresionat. Locul 21 în 2013 și 23 în 2007, Paraguay are drept obiectiv să bifeze măcar o victorie și la ediția germană. Așa s-a întâmplat în Franța și în Serbia. Locul 3 la Jocurile PanAmericane din acest an, după Brazilia și Argentina, handbalistele din Paraguay evoluează la cluburi amatoare din campionatul intern. 

Campionatul Mondial din Germania va fi transmis direct de Telekom Sport și va fi liveTEXT pe GSP.RO

Țara gazdă deschide balul

Campionatul Mondial pornește vineri la drum, iar în prima lui zi se va juca un singur meci. Țara gazdă, Germania, întâlnește Camerunul în grupa D, la Leipzig, de la ora 20:00. Celelalte meciuri din grupe se vor desfășura începând de sâmbătă.

Favoritele la titlu

  • Norvegia 2.10
  • Franța 8.00
  • Rusia 8.00
  • Olanda 8.00
  • Danemarca 15.00
  • Brazilia 20.00
  • Spania 20.00
  • Germania 20.00
  • Muntenegru 20.00
  • Ungaria 20.00
  • România 25.00
  • Suedia 25.00
  • Serbia 30.00
  • Angola 350.00
  • Slovenia 500.00
  • Paraguay 5000.00

Grupele Campionatului Mondial 2017

GRUPA A (TRIER)

  • Franța
  • ROMÂNIA
  • Spania
  • Slovenia
  • Angola
  • Paraguay

GRUPA B (BIETIGHEIM)

  • Norvegia
  • Suedia
  • Cehia
  • Ungaria
  • Argentina
  • Polonia

GRUPA C (OLDENBURG)

  • Danemarca
  • Rusia
  • Brazilia
  • Muntenegru
  • Japonia
  • Tunisia

GRUPA D (LEIPZIG)

  • Olanda
  • Germania
  • Serbia
  • Coreea de Sud
  • China
  • Camerun

SISTEMUL DE DESFĂȘURARE

- primele patru echipe din fiecare grupă se califică în "optimi"

- În "optimi" se joacă după sistemul 1A-4B, 2A-3B, 2B-3A, 1B-4A, 1C-2D, 2C-3D, 2D-3C, 1D-4C

MECIURILE ROMÂNIEI LA MONDIAL

  • 02.12, ora 15:00 România-Paraguay (Telekom 1)
  • 03.12, ora 15:00 Slovenia-România (Telekom 1)
  • 05.12, ora 21:30 România-Spania (Telekom 1)
  • 07.12, ora 19:00 România-Angola (Telekom 1)
  • 08.12, ora 19:00 Franța-România (Telekom 1)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.