Argentina lui Messi e singura favorită care a căzut într-o serie mai dificilă, cu Islanda, Croația și Nigeria. Rusia lui Putin a fost protejată, primind cadou o grupă accesibilă, cu Arabia Saudită, Egipt și Uruguay. Echipa-gazdă va deschide turneul în fața saudiților, pe 14 iunie.
E 1 decembrie, e frig și ninge la Moscova. La Kremlin, președintele rus deschide Mondialul. Putin pășește apăsat pe scenă, glumește cu Infantino, dar zâmbetul său e înghețat. Trece la microfon și îi face semn energic, de șef, oficialului FIFA. Ca și cum i-ar fi spus: "Pune-ți căștile, altfel n-o să înțelegi nimic!".
Turneu lansat din cosmos
A vorbit în rusă, discursul era știut, traducerea pregătită. Nimic lăsat la voia întâmplării, nimic spontan. Cuvinte pompoase: "Va fi o competiție de excepție. Vor fi amintiri extraordinare. Vor fi momente de istorie. Știm cum să ne întâmpinăm oaspeții. Ei vor fi prietenii noștri".
Și răspunsul liderului FIFA, așteptat, lăudând gazdele: "Sunt convins că acest turneu din Rusia va fi cel mai bun din istorie". Tresari doar când se lansează oficial ceremonia. Start dat de astronauții de pe Stația Spațială Internațională.
Neamțul Klose, campion mondial și golgeter all-time CM (16 reușite), aduce trofeul și apar eroii vremurilor trecute. Se zvonea că marele Diego nu mai vine, din cauza durerilor de umăr, dar el e acolo, complet în negru și cu papion galben. Șocant, nu i se pupă mâna, el face acest gest. Apoi, se alătură celor care au cucerit cândva lumea. Ei realizează tragerea la sorți.
Lineker, spre Diego: "Mâini de talent"
Ei încălzesc bilele. Englezul Banks (1966), argentinianul Maradona (1986), brazilianul Cafu (1994, 2002), francezul Blanc (1998), italianul Cannavaro (2006) și spaniolul Puyol (2010). Plus alte două nume mari, uruguayanul Forlan și Nikita Simonian, fost jucător URSS, în vârstă de 91 de ani. Toți sunt dirijați de Gary Lineker, o legendă în atacul Angliei anilor '80-'90, asistat de jurnalista rusă Maria Komandnaia.
Lineker îl tachinează pe Butoiașul Atomic: "Mâinile tale întotdeauna au avut un talent special". Insularul nu poate nici uita, nici ierta acea "Mână a lui Dumnezeu", la CM 1986... Și începe tragerea, cu inimitabilul Pelé în public.
Doar Sampaoli e puțin îngrijorat
Totul se derulează pe repede înainte. În 30 de minute, ceremonia se încheie. Se cunosc toate cele 8 serii, însă niciuna nu sperie. Nu există grupa morții. Doar Sampaoli, selecționerul Argentinei, e puțin îngrijorat. Dintre favoriți, albiceleștii par singurii cu adversari mai dificili.
Nu extraordinari, dar dificili: Islanda, Croația și Nigeria. "Pumele" s-au întâlnit de șase ori la Mondial cu "vulturii verzi" africani, în cinci rânduri în prima fază a competiției. Brazilienii sunt mai liniștiți, cu Elveția, Costa Rica și Serbia.
Cea mai slabă grupă: a Rusiei
Rușii, ca majoritatea gazdelor de Mondial, au cei mai accesibili rivali. Uruguayul le poate face probleme, nu și Egiptul și Arabia Saudită. Pe hârtie, cel puțin. Cea mai slabă grupă, având ca medie locul 45 în ierarhia FIFA. Cea mai puternică, potrivit aceluiași top, ar fi C, cu Franța, Danemarca, Peru și Australia (17,75 media pozițiilor).
Cine câștigă derbyul iberic?
Mai e o grupă interesantă. Spaniolii și lusitanii vor trece de Maroc și Iran, însă e important locul. Unu sau doi. Câștigătorii derbyului iberic ar putea întâlni ulterior, spre finală, Rusia, Argentina și Germania. Învinșii vor înfrunta Uruguay, Franța și Brazilia. Și pare mai dificil.
GRUPELE CAMPIONATULUI MONDIAL 2018
Grupa A: Rusia, Arabia Saudită, Egipt, Uruguay
Etapa 1
Rusia - Arabia Saudită
Egipt - Uruguay
Grupa B: Portugalia, Spania, Maroc, Iran
Etapa 1
Portugalia - Spania
Maroc - Iran
Grupa C: Franța, Australia, Peru, Danemarca
Etapa 1
Franţa - Australia
Peru - Danemarca
Grupa D: Argentina, Islanda, Croația, Nigeria
Etapa 1
Argentina - Islanda
Croaţia - Nigeria
Grupa E: Brazilia, Elveția, Costa Rica, Serbia
Etapa 1
Brazilia - Elveţia
Costa Rica - Serbia
Grupa F: Germania, Mexic, Suedia, Coreea
Etapa 1
Germania - Mexic
Suedia - Coreea de Sud
Grupa G: Belgia, Panama, Tunisia, Anglia
Etapa 1
Belgia - Panama
Tunisia - Anglia
Grupa H: Polonia, Senegal, Columbia, Japonia
Etapa 1
Polonia - Senegal
Columbia - Japonia
Maradona: "Cred că grupa Argentinei e accesibilă, dar are adversare puternice".
Puyol: "Grupa Spaniei e una bună. Primul meci împotriva Portugaliei va fi foarte important"
Ceremonia liveTEXT
ora 17:15 - Miroslav Klose a adus trofeul Cupei Mondiale pe scenă pentru a o prezenta.
Foto: Reuters
ora 17:00 - Vladimir Putin a avut un discurs de aproximativ 5 minute în care a asigurat naționalele prezente de faptul că turneul din Rusia va reprezenta un spectacol total.
ora 16:50 - Diego Armando Maradona a șocat audiența în momentul în care a luat mâna unui rus din sală și i-a pupat-o! Alte imagini dinaintea festivității îl arată pe Maradona alături de Pele.
Foto: Reuters
Ei au ales grupele
Gordon Banks (Anglia)
Cafu (Brazilia)
Carles Puyol (Spania)
Fabio Cannavaro (Italia)
Laurent Blanc (Franța)
Diego Forlan (Uruguay)
Nikita Simonian (Rusia)
Diego Maradona (Argentina)
{{text}}