Campionate

Totti povestește șocul trăit după retragere: ”Vorbeam singur, ca nebunul. Mi-au trebuit 3 luni să-mi revin!”

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie  —  vineri, 01 decembrie 2017

Totti povestește cum a trăit trauma retragerii, în primul interviu ca oficial al Romei. ”M-ar fi umplut de bani în Emirate sau SUA, dar aș fi ruinat 25 de ani”, a dezvăluit fostul căpitan al giallorossilor.

Au trecut 6 luni de când Totti nu ne mai încântă cu execuțiile magice. Fostul căpitan al Romei s-a acomodat greu cu viața de dincolo de gazon, dar a trecut peste trauma retragerii.

"A fost groaznic. Vorbeam singur, ca nebunul. Mă gândisem chiar să și plec din țară. Mi-au trebuit trei luni să-mi revin și să-mi eliberez capul", a mărturisit Francesco, în primul interviu din postura de oficial al giallorossilor, publicat de Corriere della Sera.

"Totul s-a schimbat brusc. Viața, mintea și fizicul. Eram ca o mașină, obișnuit să mă trezesc devreme, apoi colazione, antrenament. Impactul mi s-a părut teribil, am cerut clubului o pauză pentru încărcarea bateriilor.

Nu puteam părăsi fotbalul, este viața mea. Merg zilnic în vestiar, doar că acum nu mă mai dezbrac. Dar m-am obișnuit greu. Mă întrebam, «nu sunt suspendat, nu sunt accidentat, deci trebuie să joc?»", spune Totti.

"Er Pupone" nu privește înapoi cu mânie, la ultimul sezon cu Spalletti: "Aș fi preferat să joc mai mult, dar am acceptat demn deciziile sale. Mi-a părut rău, însă știu că el făcea alegerile și apoi suporta consecințele. Am primit oferte din Emirate și din Statele Unite. M-ar fi îngropat în bani, dar aș fi distrus 25 de ani de iubire". 

"E mult mai greu de suportat în tribună. Auzi lucruri nebunești, toți sunt antrenori acolo! Cine știe ce ziceau fanii și despre mine când jucam?"
Francesco Totti, manager sportiv Roma

"Mă antrenez zilnic, mă ajută să-mi reprim frustrările. Dacă renunț, o să mă fac de 300 de kilograme. M-am îngrășat cel mult cu două, oricum nu-s un gurmand"
Francesco Totti, manager sportiv Roma

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.