Handbal

FOTO+VIDEO Încălzire pentru lucruri serioase » România, debut fără emoții la Campionatul Mondial: "Wuaw, am jucat împotriva lui Neagu!"

+12 Foto
Foto: Marius Ionescu/Gazeta Sporturilor

Articol de Marian Ursescu  —  Saturday, 02 December 2017

România a debutat cu o victorie categorică la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania, scor 29-17 contra Paraguayului. Mâine, tricolorele vor înfrunta Slovenia, ora 15:00.

*Marian Ursescu, specialistul GSP în handbal feminin, este în Germania, de unde transmite cele mai interesante știri despre naționala României*

Modesta echipă din Paraguay nu a pus probleme echipei României. Treburile cu adevărat importante încep de duminică, de la meciul cu Slovenia

La a treia participare la un Campionat Mondial, după edițiile din 2007 și 2013, Paraguayul e o novice în handbal. Cu jucătoare tinere și cu o talie mult sub cea a României, sud-americancele au încercat pe cât posibil să facă față "tricolorelor".

Ambros Martin a început meciul cu prima echipă, încercând să le introducă în febra competiției pe Neagu, pe Elisei, Pintea, Buceschi sau Udriștoiu. Și lucrurile au căpătat contur. România a început cu 4-0, s-a distanțat și a intrat la pauză cu 9 goluri avantaj: 16-7. Între timp, ibericul a schimbat liniile ca la hochei și a dat minune aproximativ egale în teren pentru fiecare jucătoare.

În partea a doua româncele au jucat într-un ritm mai lejer și nu au mai forțat nici un moment. AU marcat goluri ușoare pe contraatac și pe faza a doua. În apărare s-au încercat mai multe formule de apărare. Sud-americancele au încercat din răsputeri să țină pasul și să nu ia prea multe, păstrând diferența la limitele decenței. S-a terminat 29-17, România câștigând repriza a doua doar cu 13-10.

"Wuaw, am jucat un meci împotriva Cristinei Neagu. O văzusem doar pe internet până acum!", a declarat la final micuța Fernanda Insfran Mora, care are doar 1,56 metri! 

9 debutante are România la Campionatul Mondial din Germania

România 29
Zamfir-Florianu 5, Udriștoiu 4, Popa-Iuganu 3, Pintea 3, Neagu 3, Geiger 2, Elisei 2, Tătar 2, Berbece 2, Buceschi 1, Dragut 1, Laslo 1. Antrenor: Ambros Martin

Paraguay 17
Fiore 7, Insfran Mora 4, Estigarribia 2, Acuna 1, Rolon 1, Faria 1, Leiva 1. Antrenor: Neri Ruben Vera

9 contraatacuri a fructificat azi România din totalul de 10 avute. Paraguay nu a beneficiat de niciunul

1 gol a reușit azi România de la 9 metri, ratând alte 9 ocazii. O statistică îngrijorătoare de doar 10 la sută

FINAL/VIDEO » România - Paraguay 29-17 (16-7)

LOTUL ROMÂNIEI

Portari: Dedu, Dumanska
Extreme stânga: Elisei, Iuganu-Popa
Extreme dreapta: Udriștoiu, Berbece
Pivoți: Pintea, Tătar, Tomescu
Interi stânga: Neagu, Zamfir-Florianu, Szucs
Interi dreapta: Dragut, Geiger
Centri: Buceschi, Laslo, Zamfirescu

PROGRAMUL COMPETIȚIEI

  • mâine - ora 15:00 România-Slovenia
  • 05.12 - ora 21:30 România-Spania
  • 07.12 - ora 19:00 România-Angola
  • 08.12 - ora 19:00 România-Franța
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.