În primul meci al etapei a 15-a din Premier League, Chelsea s-a impus în faţa lui Newcastle, scor 3-1, trupa pregătită de Antonio Conte consolidându-şi astfel locul pe podium.
Partida de pe Stamford Bridge a avut parte de un început surprinzător, echipa antrenată de Rafa Benitez deschizând scorul în minutul 12, după o gafă în apărarea lui gazdelor. Marcos Alonso a preluat greşit în propriul careu, balonul ricoşând cu noroc la Dwight Gayle, care a înscris în poarta lui Courtois.
Bucuria "coţofenelor" nu a ţinut mult, "albaştrii" restabilind egalitatea după doar 9 minute. În urma unei centrări din flancul drept expediată de Fabregas, Hazard l-a învins pe Darlow, după ce Lejeune respinsese direct la fotbalistul belgian.
În minutul 33, campioana Angliei a trecut în avantaj. Revenit în primul 11 după o perioadă de absenţă, Victor Moses a centrat excelent pentru Morata, care a reluat cu capul în plasa porţii lui Newcastle.
După revenirea de la cabine, tot Chelsea a fost cea care a dictat ritmul jocului, rare fiind situaţiile în care oaspeţii au reuşit să treacă în jumătatea adversă. În minutul 73, Moses a obţinut un penalty, după un fault comis de Ritchie, iar Hazard a reuşit până la urmă să o desprindă pe Chelsea pe tabelă, printr-o scăriţă executată de la punctul cu var.
S-a terminat 3-1 pentru londonezi, Chelsea bifând a zecea victorie din această stagiune şi rămânând pe locul 3, cu 32 de puncte, la egalitate cu Manchester United, care are un meci mai puţin. De partea cealaltă, formaţia pregătită de Benitez ajunge la a cincea înfrângere în ultimele şase etape, ocupând locul 12, cu 15 puncte acumulate în tot atâtea etape.
ECHIPELE:
Chelsea: Courtois - Rudiger, Christensen (80' Cahill), Azpilicueta - Alonso, Kante, Fabregas (78' Bakayoko), Drinkwater, Moses - Hazard (78' Willian) - Morata
Newcastle: Darlow - Mbemba, Clark, Lejeune, Manquillo - Merino (85' Yedlin), Diame (75' Shelvey) - Murphy, Perez (62' Hayden), Ritchie - Gayle
{{text}}