Olimpia Satu Mare se află în pragul desființării după ce gruparea antrenată de Zoltan Ritli a fost penalizată cu patru puncte în urma memoriilor depuse de Ionuț Adrian Voicu și Iulian Daniel Anca-Trip.
Săptămâna viitoare urmează memorii ale altor jucători care nu și-au încasat de mult timp banii cuveniți muncii pe gazon. Cu toate frământările prin care echipa trece de luni bune, Olimpia a câștigat meciul cu Metaloglobus București, scor 2-0, în prima etapă a returului.
”Vreau să le mulțumesc jucătorilor mei, care au dat dovadă de un caracter incredibil în condițiile în care nu sunt plătiți de câteva luni. Chiar înaintea disputei, Ionuț Hlinca ne-a părăsit pentru că s-a angajat la o firmă unde obține banii pentru întreținerea familiei sale.
Mai avem o minimă speranță la începutul săptămânii viitoare, după care vom vedea dacă la Satu Mare fotbalul devine amintire. Noi ne-am respectat meseria în condiții incredibile”, a spus antrenorul Zoltan Ritli, la Sport Total FM, după succesul cu Metaloglobus București.
{{text}}