Real Madrid va juca contra Sevillei pe 9 decembrie, în etapa a 15-a din La Liga, dar nu se va putea baza pe trei jucători importanți, Casemiro, Sergio Ramos și Carvajal, toți suspendați.
Mijlocașul brazilian și fundașul central spaniol au primit cel de-al cincilea cartonaș galben din acest sezon în campionat, pe ”San Mames” și vor fi suspendați automat câte o etapă.
În schimb, Sergio Ramos a fost eliminat cu Athletic Bilbao, după ce a încasat două avertismente, în minutele 10 și 86. Căpitanul lui Real Madrid a ajuns astfel la cel de-al 19-lea cartonaș roșu din La Liga, un adevărat record.
Casemiro a primit ”galben” în minutul 72, când l-a lovit cu cotul pe Aduriz, iar Carvajal a fost avertizat în minutul 90+1, la un fault asupra lui Inigo Cordoba.
Acum, Zidane va trebui să găsească soluții pentru a-i înlocui pe cei trei fotbaliști suspendați, oameni de bază în angrenajul echipei. În ultima confruntare de pe ”Santiago Bernabeu” din sezonul trecut, Real Madrid s-a impus în fața Sevillei cu 4-1.
Formația ”Los Blancos” nu reușește să se regăsescă în campionat, unde a obținut doar două victorii în ultimele 5 etape, aflându-se pe locul 4 în clasament, la 8 puncte distanță de liderul Barcelona.
International • Campionate • spania
Zidane se confruntă cu mari probleme de lot » Nu va putea folosi trei titulari în meciul cu Sevilla
Foto: Reuters
Articol de George Titus Albulescu — duminică, 03 decembrie 2017
{{text}}