International   •   Liga Campionilor   •   BAYERN

Bavarezii, încrezători înaintea meciului cu PSG: "Când ne-au bătut cu 3-0, se vedea că apărarea lor intră în panică"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 04 decembrie 2017

Jérôme Boateng anunță obiectivul lui Bayern, înaintea partidei cu PSG din Liga Campionilor: "Nu e important să terminăm grupa primii, ci să câștigăm ultimul meci în fața fanilor noștri. Nu ar fi o dramă dacă am termina pe locul doi".

Pe 27 septembrie, PSG a făcut Bavaria să dispară. 3-0 în Parc des Princes, acela a fost ultimul meci al italianului Ancelotti ca antrenor al lui Bayern.

Marți, 5 decembrie, 69 de zile mai târziu, nemții vor revanșa, cu Heynckes pe bancă. Și Jérôme Boateng crede că roș-albii pot învinge, descoperind punctul nevralgic al parizienilor.

"Nu am jucat în tur, dar stând în tribună am observat că, și într-un meci câștigat clar, apărarea lor era agitată, intra în panică la fiecare raid al nostru. Nu m-au impresionat", a declarat campionul mondial în L'Équipe.


Stoperul nu vrea o victorie la patru goluri diferență, pentru a-i depăși pe francezi în clasament. Vrea doar o victorie.

"Nu e important să terminăm grupa primii, ci să câștigăm ultimul meci în fața fanilor noștri. Scorul nu contează, un succes ar fi un puternic semnal pe care l-am da Europei, mai ales că noi avem încă mulți jucători accidentați. La Paris, cu excepția lui Thiago Motta, nimeni nu e lovit".

Boateng a atras atenția: "Să nu uităm. Nu noi am fost favoriți la startul grupei, nu ar fi o dramă locul doi". Locul 1? "Ar fi un miracol". 

"Astăzi, mulți văd o finală PSG - Manchester City, dar, peste șase luni, totul se poate schimba. Să investești o groază de bani în transferuri nu-ți garantează succesul"

"Acum, cu atâția accidentați, noi nu suntem favoriți. Totuși, când vom avea lotul complet, putem juca până la capăt"

"Cu Heynckes, comunicarea și antrenamentele sunt diferite radical față de perioada Ancelotti. Atmosfera a redevenit caldă, ca într-o familie"

Jérôme Boateng, apărător Bayern


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.