GSP special   •   Diverse   •   ALĂTURI DE IMRE JANKO

Spectacol la turneul caritabil din campania pentru Imre Janko! Detalii de la eveniment + ce tricouri mai sunt scoase la licitație

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 04 decembrie 2017

Fotbalul juvenil din Brașov s-a reunit joi și vineri pentru o cauză nobilă. La 4 luni de la teribilul accident, în care și-a pierdut soția și un picior, Imre Janko a zâmbit din nou, la evenimentul care i-a fost dedicat.

Toate cluburile din Brașov au participat la un superturneu organizat de Florin Milășan. Sub titulatura "Fotbal din suflet pentru copii", copiii născuți în 2007, 2008, 2009 și 2010 au oferit un adevărat spectacol.

11,918 lei este suma obținută la acest turneu din donații. Fiecare om a putut completa un bilet și a intrat într-o tombolă la care s-au câștigat mingi semnate de Mariana Tîrcă, Radu Burciu şi Marian Ivan, dar și tricouri donate de fotbaliști din Liga 1 și nu numai.

"Poate oamenii nici nu ştiu câte au făcut pentru mine, eu le spun din toată inima: mulţumesc. Nu am cuvinte prin care să-mi exprim recunoştinţa pentru toţi cei care m-au susţinut", a zis Imre vizibil emoționat.


La festivitatea de premiere a participat, pe lângă Mariana Tîrcă, Radu Burciu, Marian Ivan și primarul Brașovului, George Scripcaru.

Campania nu se încheie aici! Florin Milășan scoate la licitație diferite tricouri pe care le primește de la fotbaliști consacrați. DETALII AICI!

Premianţii turneului

Categoria 2009: 1. ACS Steagu Roşu Braşov (antrenor: Dragoş Ivăncescu), 2. Corona Braşov (antrenor Cristi Ciocan), 3. CSŞ Braşovia (antrenor: Adrian Drăgănoiu)

Categoria 2010: ACS Kids Tîmpa (antrenor Florin Manea), 2. ACS Prejmer (antrenor Dani Toderaşcu), 3. Junior Braşov (antrenor: Radu Turdean)

Categoria 2007: ACS Tîmpa Braşov (antrenor Cristi Cristea), 2. Play Bacău (antrenor Ovidiu Ciobanu), 3. Forex Braşov (antrenor Sergiu Brujan)

Categoria 2008: 1. Junior Braşov (antrenor Radu Turdean), 2. AS „SR“ Braşov (antrenor Cristi Ciocan), 3. Play Bacău 

Cei mai spectaculoşi jucători: Andrei Daniel Gabriel (Junior Braşov- 2010) - tricou Petrolul Ploieşti şi David Mario (Play Bacău - 2008)- minge cu autografele jucătorilor de la Petrolul

Cea mai spectaculoasă jucătoare: Aida Bucşă (Kids Tîmpa) - tricou echipa naţională de fotbal feminin

Cel mai frumos gol: Andrei Albuţiu (Kids Tîmpa)- tricou Deportivo La Coruna

Cel mai tînăr jucător: Tudor Chircan- 5 ani (Kinder Braşov) - minge cu autograful lui Marian Ivan

Premii speciale: CS Junior Braşov - tricoul lui Laurenţiu Buş (FC Botoşani); Răzvan Petrea (ACS Kids Tîmpa 2008) - tricou de colecţie Steaua 86 şi Andrei Bodea (ACS Kids Tîmpa 2010) - tricou PSV Eindhoven.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.