International   •   Stranieri   •   ISRAEL

Tamaș a impresionat în derby-ul orașului Haifa » Echipa sa a revenit pe primul loc în Israel

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de Beno David   —  marţi, 05 decembrie 2017

Fundașul român Gabriel Tamaș a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în partida câștigată de echipa sa, Hapoel Haifa, pe teren propriu în fața celor de la Maccabi Haifa, scor 1-0.

Golul victoriei lui Hapoel a fost marcat în minutul 12 de Radu Gînsari, fotbalist din Republica Moldova. Pe de altă parte, Maccabi a avut un gol anulat eronat în minutul 71. 

La derby-ul orașului Haifa au asistat aproximativ 26.000 de suporteri, dintre care 15.000 au fost susținători ai oaspeților. 

Cu cele trei puncte câștigate în acest meci, Hapoel Haifa a ajuns la cota 27 și a trecut pe primul loc în campionatul israelian, la egalitate de puncte cu ocupanta poziției secunde, Hapoel Beer Sheva. Maccabi Haifa este abia pe locul 8, cu 15 puncte după primele 12 etape.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.