International   •   Campionate   •   NORVEGIA

VIDEO Așa ceva n-ai mai văzut! Modalitatea incredibilă prin care un jucător a celebrat câștigarea Cupei

FOTO: Pedersen, Terje/PA

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 05 decembrie 2017

Lillestrom s-a impus duminică în finala Cupei Norvegiei în fața lui Sarpsborg 08, scor 3-2, la capătul unui meci extrem de spectaculos. (VIDEO cu rezumatul partidei)

Jucătorii proaspetei câștigătoare a Cupei Norvegiei au sărbătorit cu fast primul trofeu după 10 ani, unul dintre jucători alegând o modalitate exuberantă de a celebra reușita echipei sale.

La petrecerea organizată de staff-ul echipei, Aleksander Melgalvis Andreassen (28 de ani), furat de magia momentului, și-a dus trofeul în zona intimă.



*FOTO: Pedersen, Terje/PA


Gestul acestuia a fost asupru criticat de Yngve Haavik, oficial al Federației Norvegiene: "Câștigarea Cupei e un lucru mare și ar trebui celebrat. Dar e indicat să o faci într-o manieră care să arate mai mult respect", a declarat acesta, potrivit The Guardian.

"Să câștig Cupa a fost ceva la care nu mă așteptam că voi experimenta. Înțeleg că lumea a considerat că a fost nepotrivit ce am făcut. Admit asta și îmi cer scuze, dar nu e ceva care să regret", a declarat jucătorul în ziarul Dagbladet.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.