International   •   Campionate   •   ANGLIA

Un jucător legendar al lui United nu este impresionat de victoria cu 7-0 a lui Liverpool

Articol de Cristian Toma   —  joi, 07 decembrie 2017

Legendarul jucător al lui Manchester United, Roy Keane, a comentat evoluția din acest sezon a rivalei "diavolilor roșii".

Deși Liverpool se află pe locul 4 în Premier League, după 15 etape disputate, și s-a calificat în primăvara europeană a Ligii Campionilor de pe prima poziție, după ce a învins cu 7-0 pe Spartak Moscova pe teren propriu, Keane nu este impresionat de evoluția formației antrenate de Jurgen Klopp.

Într-un interviu acordat postului de televiziune ITV, fostul mijlocaș îi avertizează pe fanii lui Liverpool să nu fie entuziaști, deoarece, în opinia sa, gruparea de pe Anfield Road nu a învins echipe importante.



"O noapte confortabilă pentru Liverpool, un început bun, iar atacanții echipei cu siguranță, s-au bucurat. Dar marile teste abia acum vin pentru Liverpool. Sigur, au învins echipe slab cotate, asemenea lucru întâmplându-se și în Premier League. Ei încă nu au bătut pe nimeni important", a declarat Keane.

Ajuns la 43 de ani, Keane ocupă începând din 2013 funcția de antrenor secund al naționalei Irlandei. Britanicul a evoluat în cariera sa la Cobh Ramblers, Nottingham Forest, Manchester United și Celtic, de unde s-a retras în 2006.


Imediat după retragere a devenit antrenor pregătind ca principal Sunderland și Ispwich Town.

17  trofee a cucerit Keane în cele 13 sezoane la Manchester United: 7 campionate, 4 Supercupe ale Angliei, 4 Cupe ale Angliei, un Champions League și o Cupă Intercontinentală

sursa: goal.com 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.