Unul dintre cei mai experimentați ziariști români, realizator la TV Telekom Sport, Radu Oprișan revine începând de azi în paginile Gazetei.
Articolul său are o temă neobișnuită și aduce la lumină o carieră profesională de regulă neglijată. Cea a soției fostului fotbalist George Ogăraru: Andreea.
De câte ori vorbim despre muncile prestate de români în statele UE este vorba de munci grele, la care localnicii nu se înhamă. Românii merg la cules de căpșuni, lucrează în construcții ori nevestele lor devin housekeepers. Un exemplu aparte îl oferă familia Ogăraru. George și soția sa, Andreea, i-au uimit pe olandezi și s-au bucurat de aprecierea lor în zone intelectuale, nu cu mistria ori cu aspiratorul.
Pe vremea când George juca la Ajax, Andreea nu s-a resemnat în ipostaza soției de fotbalist care să colinde centrele comerciale în așteptarea husband-ului care se întoarce de la antrenament. "Mi-a plăcut să îmi bag nasul în modul de administrare al clubului Ajax, să învăț”. Mai departe, ea a urmat cursurile Institutului Johan Cruyff! Are masterul de marketing și sponsorizare aplicate sportului și nu numai că a obținut o diplomă de absolvire, însă a devenit și reprezentant pentru România al Institutului! Ce înseamnă acest lucru? Că va dezvolta în țară programele educaționale ale Institutului Johan Cruyff. Mai mult, Andreea Ogăraru a devenit și colaborator al Amsterdam ArenA, un colos pe lângă care administrarea eficientă a Arenei Naționale ar fi o treabă de reflex!
În acest timp, George Ogăraru a ajuns până la nivelul de a antrena echipa a doua a lui Ajax într-un club în care nu există niciun alt antrenor non-olandez! Ogăraru, singurul care a spart această blocadă, a ajuns în anticamera echipei mari!
Cum se clădește viitorul la Viitorul din Olanda
O vizită de numai câteva ore la Academia lui Ajax Amsterdam devoalează idei și principii în spatele cărora se simte influența geniului vizionar Johan Cruyff. Academia “lăncierilor” se numește De Toekomst, ceea ce în traducere înseamnă Viitorul, fix numele ales de Hagi, discipolul marelui Johan, pentru clubul său de la Ovidiu clădit pe principii similare. Am vizitat De Toekomst de câteva ori (imagini în galeria foto) și mereu am rămas impresionat de ceea ce am găsit acolo.
- Baza de la Amsterdam are 10 terenuri din iarbă naturală și artificială, unul sub un balon imens, restaurant și vestiare care poartă numele fostelor legende ale clubului, astfel încât micuții viitori fotbaliști să conștientizeze de la o vârstă fragedă la ce club imens joacă și să viseze să le calce pe urme lui Van Basten, Rijkaard sau Ibrahimovici.
- Undeva în dreapta clădirii principale se află școala unde învață toți. "Au rezultate peste media Olandei", povestește Ogăraru.
- Copiii au chiar gradina lor proprie, unde cultivă plante și le îngrijesc, urmărind evoluția lor până le pot culege și consuma! Își urmăresc, astfel, rezultatul propriei munci.
- Echipa de seniori se antrenează la De Toekomst, pentru ca “juniorii să fie zilnic în preajma vedetelor de la prima formație, astfel încât promovarea lor să se facă fără hopuri”, explică tot Ogăraru
- După fiecare antrenament, cele 10 terenuri se golesc și se umple restaurantul bazei. Toată lumea, de la juniori la echipa de fete și până la seniori, mănâncă împreună! Așadar, nici urmă de superioritatea des întâlnită pe la noi, cu ăla mic cărând sacul de mingi ori geanta seniorului sau făcându-i ghetele șmecherului echipei. Respectul se învață și se cultivă și prin fotbal!
- Ce altceva mai fac copiii la Academia lui Ajax? O dată pe săptămână gătesc mâncare pentru oamenii străzii, activitate care contează și în calificativele lor școlare. Învață astfel despre empatie, toleranță și ajutor reciproc. Fiecare gest e o lecție de viață, pentru că oamenii de la Ajax nu îi pregătesc doar pentru fotbal, ci și pentru cum vor fi ca oameni, zi de zi.
Aici, în acest climat super-profesionist și plin de exemple care nouă ni se par ori deplasate, ori extraordinare, în funcție de ce valori are fiecare, aici – așadar - lucrează și performează doi români. Andreea și George Ogăraru. Care merită poate mai multe aplauze din partea noastră. Și speranța că vom reuși să îi aducem cât mai des alături de noi, în România, pentru a învăța de la ei.
Visăm să revenim acasă și să implementăm tot ceea ce am învățat în atâția ani de Occident în domeniile: sport, management, marketing, sponsorship, comunicare, relații publice, CSR, coaching, psihologie, analiză, dezbatere, strategie și altele ... Căci România este pentru noi povestea unei iubiri totale, teribile, dar neîmplinite Andreea Ogăraru, în revista Tango
{{text}}