Cu cinci titluri de vicecampioană europeană în vitrină și un hop dificil în carieră, Estera Dobre visează să ajungă la Tokyo.
De ce ar face o fată lupte? Estera Dobre, acum în vârstă de 30 de ani, își știe propriul răspuns. Micuță de statură, doar 1,60 metri, cu ochii verzi care sclipesc încontinuu, pare o fată ca oricare alta. Până când își încordează puțin brațul. Atunci vezi că nu degeaba e atât de serioasă și de dedicată la antrenamente. Tăria ei nu stă însă doar în mușchi. Stă și în minte, în privire, în atitudine.
A învățat să se descurce singură de mică pentru că provine dintr-o familie numeroasă, cu 17 copii, 11 fete și 6 băieți. Ea este a zecea născută. Cel mai mare frate are 45 de ani, iar mezina 19. "Ne-am obișnuit să ne realizăm singuri. Nu suntem o familie dezorganizată și nu așteptăm nimic de la nimeni. Și la antrenamente dacă lucrez în plus, știu că o fac pentru mine. Altfel mă păcălesc singură", spunea Estera, de cinci ori vicecampioană europeană în cariera ei, prima dată acum exact un deceniu.
"Plasament, forță, mobilitate"
S-a născut la Râmnicu Vâlcea, de unde este tatăl ei, dar, pentru că mama e bănățeancă, la 12 ani s-a mutat împreună cu familia la Jimbolia. Acolo a descoperit-o antrenorul Cornel Dobârcău, iar la 15 ani s-a apucat de lupte. A fost cumva întâmplător, însă își dorea să facă un sport. La orele de educație fizică ieșea în evidență, avea energie, era iute și activă. Luptele i s-au părut o variantă bună pentru că își putea ține greutatea sub control. În timp, a ajuns să le îndrăgească. "Îmi plac pentru că sunt un sport complex. Cer plasament, forță, viteză, mobilitate. E luptă pură, și cu mintea, și cu trupul".
S-au adunat 15 ani de când le practică. Când e întrebată, socotește în gând. "Ce repede au trecut!", exclamă. Ani în care a crescut, a muncit, a avut ghinion, aa urcat pe podium, a trăit experiențe noi, a trecut prin povestea amară a controlului doping pozitiv din 2013. "Multă lume spune că luptele se potrivesc băieților, dar mie mi se pare că sunt un sport al inteligenței", susține Estera. În 2007, câștiga prima ei medalie importantă la senioare, argint continental la CE găzduite de Sofia.
Șuruburi în umăr
Momentele dificile și-au arătat colții la puțină vreme după aceea. S-a accidentat dur la umăr, a fost pe punctul să renunțe la sport. Știa că îi va fi să mai ridice complet brațul, că mobilitatea va fi afectată. Până la urmă însă, a răzbit. A suportat o intervenție chirurgicală complexă la București, o premieră la momentul respectiv și pentru medicii care au efectuat-o. Articulația a fost înlocuită cu șuruburi de titan, umărul s-a readaptat, iar ea a trebuit să învețe procedee noi, diferite, de apărare, fără să întindă mâna.
Calificată la Jocurile Olimpice de la Beijng 2008, a trăit clipe ciudate acolo. În optimile de finală, contra lui Ingrid Medrano din El Salvador, a fost învingătoare pe saltea. Decizia meciului a fost schimbată însă ulterior de șeful arbitrilor, ceva nemaiîntâlnit, care a dus la un protest din partea delegației române. Nu s-a schimbat nimic, iar românca a pus în amintire acel episod nedrept, inexplicabil. În continuare, parcă s-a abonat la argintul european. L-a cucerit, după Sofia 2007, de încă cinci ori: 2009 - Vilnius, 2010 - Baku, 2011 -Dortmund, 2012 - Belgrad și 2013 – Tbilisi.
La cea din urmă ediție însă, a fost depistată pozitiv cu un diuretic, Furosemid, folosit uzual de sportivii din disciplinele pe categorii, care trebuie să se încadreze într-o greutate strictă. În cazul ei, a fost mereu vorba de 51, chiar 48 de kilograme, Dobre cântărind în mod normal 54 de kilograme. A fost suspendată pe o perioadă de doi ani, având dreptul să revină în competiții în primăvara lui 2015.
A trecut la categoria 53 de kilograme, cea mai apropiată de greutatea ei obișnuită, dar și de statura minionă. La Europenele de la Riga, din 2016, a pierdut în "sferturi", dar a ajuns în recalificări și a ocupat, până la urmă, locul al 5-lea, cedând în lupta pentru bronz.
Aproape de podiumul mondial
Anul acesta, la Campionatele Mondiale de la Paris, a mers foarte bine până în semifinale, cu victorii clare. Nu i-a putut face față însă bielorusei Vanesa Kaladzinskaia și a ajuns din nou să se bată pentru bronz. Ce confruntare strânsă a fost cu grecoaica Maria Prevolaraki! 1-2 și podiumul a rămas din nou aproape, la câțiva centimetri sau câteva secunde distanță, intangibil. S-a căsătorit între timp, acum ne numește Estera Tămăduianu. Nu s-a schimbat însă. Îi plac aceleași lucruri. "Caut locuri liniștite, la munte, o pădure. Niciodată nu mă plictisesc în natură. Când eram mică, mergeam pe deal și stăteam ore întregi privind în jurul meu. Veneam acasă și mătușa mea mă întreba ce am făcut. Nu puteam să-i spun că m-am uitat la cer, la copaci, la iarbă, așa că inventam ceva. Oricum, eu caut întotdeauna ceea ce e bun într-un loc, nu răul", spunea sportiva.
I-a plăcut Beijingul și ar fi dorit să poată reveni, să stea un an-doi în China, ca să afle mai multe despre cultură și civilizație. "Au multă răbdare, fac lucrurile cu migală", motiva ea. Îi place să citească, în special cărți de călătorie, despre civilizații diverse sau istorie. "Nu-mi place ficțiunea, prefer realitatea pură". Iar acum, odată cu Proiectul Samurai, își poate reînnoda visul. Să revină în Asia, nu în China, ci în Japonia și să-și încerce din nou șansa la o ediție a Jocurilor Olimpice. Poate că vremea ei va fi exact atunci.
COSR a lansat "Samurai 2020", programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a 32-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice - Tokyo 2020.
AICI puteți citi toate celelalte prezentări ale sportivilor din programul Samurai 2020
{{text}}