Marian Alin Gojnea e un nume care nu spune nimic, dar povestea sa e foarte interesantă. Are 20 de ani, joacă mijlocaș stânga pentru FC Balotești în Liga a 2-a, dar a început fotbalul abia la 14 ani, iar în 3 ani a ajuns în al doilea eșalon.
-Alin, știu că ai început fotbalul la 14 ani. De ce așa târziu?
-M-am născut în București, dar după o perioadă părinții mei au plecat în provincie. Acolo am stat până am terminat clasa a 8-a, iar în vara anului 2011 am venit în vacanță la cumnatul și sora mea, atunci aproape toată vara am petrecut-o în parcuri la fotbal, iar la finalul vacanței trebuia să mă înscriu la liceu. În acel moment, cumnatul meu mi-a propus să rămân în București și să stau la el, după câteva zile am început să merg împreună cu el la antrenamentele nepotului meu care juca la Steaua. Înaintea unui antrenament, cumnatul meu, știind că îmi place fotbalul, m-a întrebat dacă vreau sa fac fotbal și atunci a vorbit la Steaua pentru mine. Am stat acolo două săptămâni în care nimeni nu m-a băgat în seamă, iar atunci am plecat la un club din cartier.
"I-am dat scăriță lui Bornescu"
-Cum ai ajuns ca în 3 ani după ce ai început fotbalul să joci direct în Liga a 2-a?
-Primii 2 ani au fost grei pentru că nu eram obișnuit să mă antrenez zi de zi, dar în al treilea an începusem să joc 3 meciuri pe săptămână și începusem să alerg suplimentar prin parcuri. În vara anului 2014 eram la Comprest Gim și am avut un meci amical cu Rapid, iar în urma evoluțiilor mele bune am fost luat la seniori. În repriza a doua am înscris cu o scăriță peste Mircea Bornescu, portarul celor de la Rapid la acea vreme. În tribună era și domnul președinte de la Balotești și a doua zi am fost chemat la antrenamente. După pregătire am semnat cu Balotești.
-Îți mai aduci aminte de primul gol înscris în cel de-al doilea eșalon?
-Da, primul meu gol la Liga 2 a fost într-un meci cu Unirea Slobozia în care eram conduși cu 1-0. În minutul 80 am intrat pe teren, iar în minutul 92 am primit o centrare pe jos de la Chiacu și am reluat cu călcâiul printre picioarele portarului advers!
-Ce s-a întâmplat în ultimii 3 ani de n-ai depășit nivelul ligii secunde?
-Sincer, nu știu. Cred că așa a vrut bunul Dumnezeu ca să joc la nivelul ligii secunde 3 ani. Consider că în viață toate se întâmplă cu un scop.
Alin Gojnea (dreapta, în portocaliu)
Aproape de naționala de tineret
-În urmă cu un an l-ai impresionat pe Cristi Dulca, selecționerul U21 de atunci. De ce n-ai ajuns printre tricolori?
-Nu știu să spun ce s-a întâmplat. Atunci am fost foarte aproape, dar nu am primit nici măcar o șansă la un trial. Erau discuții și zvonuri, dar nimic oficial.
-Încă speri că poți ajunge la naționala de tineret?
-Ar fi nemaipomenit să port tricoul României. Îmi doresc enorm să am măcar o șansă să îmi pot demonstra calitățile, pentru că în viață nimic nu e imposibil dacă muncești și îți doresti cu adevărat!
"Am avut oferte din Liga 1"
-Oferte ai avut până acum?
-Au fost discuții cu 2-3 echipe din Liga 1, dar niciodată nu s-a ajuns la o înțelegere finală. Dacă n-am ajuns în prima ligă am decis să rămân aici și să am meciuri în picioare. La vârsta mea asta e cel mai important, trebuie să joc pentru a prinde experiență.
-Care e cea mai frumoasă amintire din scurta ta carieră?
-Cu siguranță s-a întâmplat când am marcat la primul meci ca titular în Liga 2 împotriva celor de la Voluntari. Atunci am câștigat cu 1-0 acasă la Balotești!
-Ce-ți dorești pentru următoarea perioadă?
-În primul rând să fiu sănătos, ca să am putere de muncă pentru a-mi îndeplini visurile, iar în al doilea rând îmi doresc ca în viitorul apropiat să ajung cât mai sus!
-Ai vreun jucător de la care te inspiri, un idol?
-Îmi place foarte mult campionatul Spaniei. Jucătorul meu preferat este Cristiano Ronaldo, iar echipa mea preferată este Real Madrid.
-Care e cel mai mare vis al tău legat de fotbal?
-Îmi doresc foarte mult să ajung să joc pentru naționala mare a României!
12 goluri în 84 de meciuri are Gojnea în Liga a 2-a
Alin Gojnea
{{text}}