Uniunea Ciclistă Internațională a anunțat că britanicul Chris Froome a returnat o probă pozitivă cu Salbutamol în perioada în care evolua în Turul Spaniei 2017, competiție pe care a și câștigat-o.
Conform forumului internțional, Froome ar fi returnat de două ori limita admisă pentru această substanță folosită împotriva astmului într-un test de urină susținut pe 7 septembrie, după etapa a 18-a, în care britanicul de la Sky a câștigat timp față de Nibali și în care doar Alberto Contador i-a făcut față.
UCI a anunțat că rutierul nu va fi suspendat automat, ci că va continua investigația pentru a afla de ce dozajul a fost într-atât de ridicat. Dar mai multe publicații de specialitate anunță că Froome ar putea rămâne fără tricoul roșu.
În vârstă de 32 de ani, Froome este considerat cel mai mare nume din ciclismul profesionist actual, rutierul având în palmares 4 Tururi ale Franței și un Tur al Spaniei, cel câștigat în acest an. Ciclistul avea în plan să participe în Turul Italiei 2018, pentru a deține simultan toate cele 3 Mari Tururi, o performanță bifată doar de doi rutieri în istorie, Bernard Hinault și Eddy Merckx.
Froome a recunoscut în anii trecuți că are probleme cu astmul.
Imediat după anunțul făcut acum de UCI, rutierul s-a apărat: "Am urmat sfatul medicului meu. În Turul Spaniei am simțit că am probleme, așa că medicul mi-a recomandat să mărim doza de Salbutamol. Am făcut tot ce am putut pentru a mă menține în limitele legale".
UCI a explicat că echipa Sky a fost informată de rezultat pe 20 septembrie, la prima expertizare a probei contaminate. Între timp, contraexpertiza a confirmat rezultatul pozitiv. Guardian a informat că mai mulți medici și avocați analizează din partea echipei Sky care ar putea fi o eventuală apărare.
De-a lungul timpului, suspendările dictate de UCI pentru Salbutamol au variat în funcție de gravitatea cazurilor, însă nu au fost cele mai coerente. De exemplu, în 2014, italianul Diego Ulissi a primit o suspendare de 9 luni pentru o valoare returnată de 1920ng/ml, în timp ce Alessandro Petacchi a fost sancționat în 2007 cu un an de suspendare pentru o valoare mai mică, de 1320ng/ml.
A existat și un caz în care un rutier și-a apărat consumul de Salbutamol. Cățărătorul Leonardo Piepoli a scăpat în 2007, doar pentru a fi suspendat pentru doi ani în 2008, pentru dopaj cu EPO.
Este al doilea scandal de amploare pentru Sky în ultimele două luni, după ce Bradley Wiggins, primul câștigător al Turului pentru britanici, a fost acuzat că ar fi primit o geantă cu medicamente la o cursă importantă din 2011.
2.000 nanogramede Salbutamol per mililitru (ng/ml) s-au descoperit în proba lui Froome, față de limita de 1.000 permisă de UCI
{{text}}