Lazio - Steaua a fost 4-1 pe Olimpico într-un amical disputat în 1960. Ienei, Alecsandrescu și Gică Constantin erau printre militarii legendari.
FCSB are șanse mici, în teorie, s-o elimine pe Lazio din Europa League. Când se numea CCA, echipa se descurca mai ușor în fața italienilor. Într-un amical, e drept, dar militarii au câștigat prima întâlnire cu romanii, un 4-1 pentru români pe Stadio Olimpico.
"I-am bătut? E clar, am jucat!"
Testul s-a disputat în 1960, când steliștii erau campioni ai României. Adversarii câștigaseră cu doi ani în urmă Cupa Italiei. Presa italiană notează în cronica acelei partide că lazialii nu au putut folosi formula cea mai bună. "În locul unui amical, a fost un antrenament al românilor", scria jurnalistul care asistase la joc.
CCA avusese 4-0 la pauză, primele trei goluri înscrise încă din minutul 20. În ciuda absențelor, pentru Lazio au jucat Lovati, Lo Buono, Janich, Joan, Visentin, jucători care aveau să înregistreze cariere importante.
Casa Centrală a Armatei beneficia de o formulă de legendă, un fel de avatar și un anunț al succesului pe care roș-albaștrii aveau să-l cunoască în anii '80. Juca Emeric Ienei, tehnicianul Cupei Campionilor Europeni din '86. Mai existau Voinescu, Zavoda, Apolzan, Gică "Profesorul" Constantin, Alecsandrescu.
"Deși noi jucam mai rar contra unor echipe din străinătate, nu ne simțeam inferiori. Cu metodele de atunci, antrenorii reușeau să adune date despre fotbaliștii pe care îi întâlneam, aflam tot ce conta despre ei. Nu existau DVD-uri, dar aveam informații", explică Ienei. El nu-și mai amintește amănunte despre amicalul cu Lazio. "Cât s-a terminat? 4-1 pentru CCA? Aaa, dacă i-am bătut înseamnă că am jucat și eu!", glumește antrenorul.
"Aș veni, mi-ar plăcea să mă invite!"
Ienei vede o condiție importantă pentru duelul din februarie, din Europa League: "Steliștii trebuie să creadă că e posibil s-o elimine pe Lazio! Când pici cu o formație care pare mult mai bună pe hârtie, primul pas ca să ai șanse e să crezi că nu sunt valabile calculele din teorie. Sunt și argumente în favoarea FCSB. În primul rând, e lotul, unul foarte bun pentru nivelul campionatului românesc".
Pe 15 februarie se va disputa prima manșă din "16-imile" Europa League, la București. Miza e mult mai mare decât a fost în amicalul din '60. CCA nu se mai cheamă CCA, nici măcar numele Steaua nu mai există. E FCSB. Legătura cu trecutul poate fi realizată de un personaj. Lui Ienei i-ar plăcea să fie pe Arena Națională la jocul tur, "și m-aș bucura, vă spun sincer, să fiu invitat la meci".
În "epoca Becali", nea Imi a fost aproape să ocupe un post nou la FCSB, pe cel de președinte. Fusese abordat de Victor Pițurcă pentru această funcție, în 2010, însă Piți a renunțat să mai preia postul de antrenor, și atunci a picat și revenirea lui Ienei. Rămas cu statutul de legendă care așteaptă o invitație la FCSB-Lazio.
Lazio - CCA București 1-4
Au marcat: Recagni (56) / Alecsandrescu (3), Constantin (15), Cacoveanu (20), Tătaru (42)
Lazio: Lovati - Lo Buono, Eufemi - Carradori, Janich, Vignolli - Joan, Visentin, Bui, Pozzan, Recagni
CCA: Voinescu - Ivănescu, Zavoda I - Ienei, Apolzan, Bone - Cacoveanu, Constantin, Alecsandrescu, Raksi, Tătaru
Au mai jucat: Miscilescu, Bone
"Poate fotbalul era mai lent pe vremea noastră, dar asta nu înseamnă că se juca prost! Erau și atunci meciuri tari și fotbaliști foarte buni"
Emeric Ienei, fost antrenor
Lotul nu ajungea nici pentru un meci!
CCA avea în lot 17 jucători în 1960, când a întâlnit-o pe Lazio în amical. Nu e vorba despre lotul deplasat la Roma pentru jocul cu "vulturii", ci despre întreaga formație utilizată de-a lungul sezonului în care a devenit campioană a României. Cei 17 inși aflați sub comanda antrenorului Ștefan Onisie nu ar fi astăzi suficienți nici pentru completarea foii oficiale de joc. Sunt 18 locuri disponibile pentru o partidă din Liga 1, 11 titulari plus 7 rezerve, cu unul în plus față de formula pe care se baza CCA în 1960. O dovadă a subțirimii echipei este că la Roma s-au făcut doar două schimbări, în vreme ce Lazio a înlocuit aproape toată distribuția după pauză.
{{text}}