International   •   Campionate   •   REAL MADRID

VIDEO Salvatorul Bale » Gol după 36 de secunde la revenire: "Trebuie să-mi ascult corpul. Nu sunt apt sută la sută"

Foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 14 decembrie 2017

Galezul l-a înlocuit în minutul 81 pe Benzema, în victoria obţinută de Real Madrid în faţa lui Al Jazira (2-1) și a înscris în același minut, la prima atingere, cel mai rapid gol marcat de o rezervă la Mondialul cluburilor.

Accidentările l-au sufocat pe Gareth Bale și i-au îngrozit pe fanii Realului, 20 de leziuni în doar patru ani la Madrid i-au tăiat elanul, dar nu i-au luat strălucirea. Pe 26 septembrie, când s-a accidentat la mușchiul solear (au urmat apoi problemele la adductori), a reușit un gol și o pasă decisivă la 3-1 cu Dortmund.

Două luni mai târziu, pe 28 noiembrie, a dat două assisturi în 30 de minute la 2-2 cu Fuenlabrada, în Cupă. Iar acum, pe 13 decembrie, golul victoriei în semifinala Mondialului Cluburilor.

Nici nu era sigur că va juca. Adunase doar o jumătate de oră în ultimele 74 de zile, e încă departe de capacitatea maximă, și totuși Zidane l-a folosit. Înlocuindu-l pe Benzema, campion al ratărilor în acest sezon.


Răspunsul lui Bale: a înscris după numai 36 de secunde, la prima atingere, cel mai rapid gol marcat de o rezervă la Mondialul Cluburilor. În 2009, Messi punctase la 62 de secunde după ce a intrat la 3-1 cu Atlante.

VIDEO cu golul marcat de Bale

"Când vii de pe bancă, întotdeauna îți dorești să fii decisiv. Mă bucur că apariția mea a avut impact", spune galezul. "Trebuie să am răbdare și să-mi ascult corpul. Nu sunt sută la sută, însă îmi intru în ritm încet. Important e să joc și să nu mă mai accidentez". 

Madridul e împotriva VAR-ului


Miercuri, arbitrii au anulat două goluri în semifinala CM, primul Realului, al doilea gazdelor, de fiecare dată cu ajutorul VAR-ului. Dar singurii supărați sunt madrilenii. "Când se folosește tehnologia video, mereu se pierd trei-patru minute. E prea mult", protestează Zidane, iar jucătorii sunt de partea lui.

"Nu-mi place VAR. Fotbalul ar fi mai bun fără asistenții video", zice Bale, în timp ce Modrici se plânge: "Creează doar confuzie, ca să nu spun mai mult". Nacho nu se ascunde: "Cu VAR, înnebunești". 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.