Nu e zi în fotbalul românesc fără un scandal. Astăzi a venit rândul jucătorilor celor de la FC Voluntari să răbufnească și să se plângă de situația delicată de la echipa ilfoveană.
Fotbaliștii au dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor să sunt neplătiți de luni bune și că nimeni din conducerea echipei nu le dă niciun răspuns despre ziua în care își vor primi salariile.
"Nu ne-am luat banii de trei luni de zile, nu am văzut niciun leu pentru câștigarea Cupei României! Este o bătaie de joc ce se întâmplă! Am tăcut atâtea luni, dar s-a umplut paharul. Avem copii de crescut, vin Sărbătorile, e un lucru normal și de bun simț să ne primim banii pe care îi merităm și pe care îi avem trecuți în contract.
Vestiarul stă pe un butoi de pulbere! Am încercam să ascundem chestiunea asta, dar ne-am săturat să fim luați la mișto!", spun jucătorii ilfoveni sub protecția anonimatului.
Mai mult, sursele GSP au dezvăluit că există o tensiune și un foc mohnit inclusiv la nivelul conducerii. Primarul din Voluntari, Floretin Pandele, a intrat în conflict cu Dan Leasă, directorul general al clubului, pe care încearcă să-l îndepărteze.
"Leasă a mai avut în trecut conflicte cu jucătorii, dar totul a fost acoperit și nu s-a aflat", spun cei din club. Mai mult, Pandele a fost deranjat "de momentul în care Leasă a ținut Cupa României printre cârnați și fripturi pe grătar în curte și duduiau manelele de auzea toată comuna".
Chiar și Claudiu Niculescu este nemulțumit de relația pe care o are în acest moment cu directorul general. Surse din club au dezvăluit pentru GSP.
"Au existat mai multe momente tensionate în ultima perioadă, mai ales că jucătorii nu și-au primit banii, iar Niculescu era mințit la perioade de timp că totul se va rezolva. Suntem în luna decembrie, iar fotbaliștii n-au văzut niciun leu de trei luni.
Situația este una foarte delicată, iar jucătorii chiar au anunțat să vor intra în grevă și vor renunța să se antreneze zilele acestea. Nu este pentru prima dată când jucătorii au refuzat să iasă la antrenament pentru că nu și-au primit banii din partea conducerii", spun cei din club.
{{text}}