Nicolae Dică a vorbit despre mijlocașul Olimpiu Moruțan, cel care azi a negociat cu șefii FCSB transferul la formația roș-albastră. (Detalii aici)
Tehicianul FCSB a dezvăluit că a avut o discuție cu Gigi Becali și Mihai Stoica și cei trei au decis ca mijlocașul să joace la formația lui Costel Enache până la finalul sezonului.
"Am vorbit cu patronul Becali și MM Stoica despre Moruțan. Am decis că ar fi mai bine să mai stea la Botoșani, ca să joace. El a crescut de la meci la meci, trebuie să aibă continuitate.
El poate juca pe mai multe poziții, oriunde de la mijloc în sus. În acest an, la Botoșani, a jucat ca al doilea vârf și a dat randament bun. Aceea e poziția lui, unde e și Budescu, dar poate juca mai multe poziții", spus Dică la conferința de presă.
Citește și: Gigi își ia măsuri de precauție » Ce clauză va pune în contractul lui Moruțan
{{text}}