Campionate

Maradona îl pune la punct pe Cristiano Ronaldo: ”Să înceteze cu aberațiile!”

Articol de George Titus Albulescu  —  duminică, 17 decembrie 2017

Diego Maradona îi spune lui Cristiano Ronaldo ”să înceteze cu aberațiile”, după ce starul lui Real Madrid a declarat că ”este cel mai bun jucător din toate timpurile”. Legendarul argentinian spune că acest titlu i s-ar cuveni lui Di Stefano sau Johan Cruyff.

Cu ocazia primirii celui de-al cincilea trofeu ”Ballon d’Or” din carieră în 2017, din partea revistei ”France Football”, Ronaldo a făcut o declarație care l-a agitat pe starul argentinian.

”Niciun jucător nu a obținut atâtea premii individuale, ca mine. Știți, eu respect preferințele fiecăruia, dar nu văd pe cineva să fie mai bun decât mine. Mereu am crezut asta. Nimeni nu a realizat lucrurile pe care le-am făcut eu. Sunt cel mai bun fotbalist din istorie”.

Afirmațiile lui Ronaldo pot fi considerate subiective, ținând cont de faptul că alți jucători de valoare precum Pele sau Maradona, au câștigat și titlul mondial cu naționalele țărilor lor, lucru pe care portughezul nu l-a reușit.

”El Pibe d’Oro”, chestionat de publicația spaniolă AS despre declarațiile portughezului , a răspuns tranșant: ”Ronaldo a spus că este cel mai bun din toate timpurile? Spuneți-i să înceteze cu aberațiile! Pentru mine, acest titlu ar fi pentru Alfredo Di Stefano, Johan Cruyff, Messi. Ar putea fi și Ronaldo luat în discuție”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.