Sporturi   •   Tenis   •   ANTRENOR

Ostapenko se desparte de antrenoarea pe care a gonit-o de pe teren » Va fi pregătită de un australian care le-a antrenat pe Hingis și Ivanovici

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 18 decembrie 2017

Letona Jelena Ostapenko (7 WTA) s-a despărțit de antrenoarea spaniolă Anabel Medina Garrigues și va fi pregătită începând cu sezonul următor de australianul David Taylor.

Conform site-ului WTA, Anabel Medina Garrigues a fost numită noul căpitan al echipei de Fed Cup a Spaniei, iar despărțirea de Ostapenko a fost făcută în termeni amiabili, în ciuda unui conflict pe care cele două l-au avut pe teren anul acesta (detalii AICI).

Jelena Ostapenko va colabora pentru început timp de 15 săptămâni cu Taylor, care le-a mai antrenat de-a lungul timpului Samantha Stosur, Ana Ivanovici și Martina Hingis.

"Colaborarea cu Anabel s-a încheiat și nu voi mai lucra alături de ea în sezonul următor. Mama mea va fi mereu antrenoarea mea principală, dar am început deja să mă pregătesc alături de australianul David Taylor de două săpătmâni", a spus Ostapenko, citată de agențiile de știri letone.


În 2017, David Taylor a atrenat-o pe japoneza Naomi Osaka (locul 68 WTA). Jelena Ostapenko a triumfat în 2017 la turneul de la Roland Garros, după o finală câștigată în fața Simonei Halep.

1.88este cota la Unibet pentru ca Ostapenko să încheie anul 2018 în primele 11 jucătoare din clasamentul WTA

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.