Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Încă un transfer pregătit de FCSB! Gigi Becali vrea să aducă un jucător din Liga 1

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 19 decembrie 2017

Conducătorii de la FCSB și FC Botoșani au o relație excelentă, după ce echipa roș-albastră i-a adus pe Cătălin Golofca și îl va transfera și pe mijlocașul Olimpiu Moruțan.

Echipa lui Nicolae Dică este în căutarea unui fundaș central, acolo unde a suferit în acest sezon din cauza accidentărilor. Astfel, steliștii s-au orientat către Andrei Burcă, jucătorul lui FC Botoșani, potrivit Fanatik.

Fundașul central de 24 ani este recomandat de Viorel Tănase, antrenorul principal din acte de la FCSB, cei doi lucrând împreună la SC Bacău. În acest sezon, Burcă are 21 de meciuri în Liga 1, marcând un gol. Cei de la FC Botoșani sunt dispuși să renunțe la Burcă pentru 300.000 de euro, sumă pe care Becali este gata să o achite.

550.000 €este cota lui Burcă, potrivit transfermarkt.de


"El este dorit de mai multe echipe din străinătate, nu numai de Steaua. Este un fundaş puternic, înalt, tânăr. Noi avem soluţii pe acest post, dar o să vedem. Trebuie să discutăm cu jucătorul ca să vedem ce îşi doreşte şi el. Suntem dispuşi să-l lăsăm să plece şi în Liga 1, dar şi în străinătate. O să vedem ce se va mai întâmpla", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, pentru sursa citată. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.