Sporturi   •   Altele   •   PREMII

Steaua și Dinamo și-au desemnat laureații din 2017 » Bilanțul celor mai importante cluburi din România

Articol de Marian Ursescu   —  marți, 19 decembrie 2017

Cluburile Steaua și Dinamo și-au desemnat laureații pe 2017. Două canotoare au fost desemnate pe primul loc în tpul celor mai buni sportivi ai anului.

La finalul lui 2017, cele mai importante cluburi din țară, Steaua și Dinamo, și-au făcut bilanțul în sport.

Canotoarea Laura Oprea, campioană mondială şi dublă campioană europeană, a fost desemnată sportiva anului 2017, în timp ce echipa de polo pe apă, care a realizat pentru a doua oară consecutiv eventul campionat-cupă, a primit trofeul pentru echipa anului la clubul militar.

"2017 a fost un an excepţional pentru noi ţinând cont că am venit învingători de la fiecare competiţie. Sunt onorată să fiu desemnată sportiva anului la Clubul Steaua. Ţin să le mulţumesc colegelor mele, pentru că fără ele nu am fi putut face aceste curse atât de minunate, antrenorilor care au fost alături de noi zi de zi, FR de Canotaj care ne-a oferit cele mai bune condiţii", a declarat Laura.


Au fost premiați și alți sportivi de top de la Steaua. Între aceștia, luptătoarea Alina Vuc, vicecampioană mondială, canotoarele Ioana Vrânceanu, Iuliana Popa, Gianina Beleagă, toate campioane mondiale, gimnastul Marian Drăgulescu și jucătoare de tenis de masă Elisabeta Samara, campioni europeni.

Laureați în alb și roșu

Și la Dinamo, canotorii au obținut cele mai multe distincții. Sportivul anului 2017 a fost tot o componentă a bărcii de 8 plus 1, Mădălina Bereș. "Sunt foarte emoționată și onorată să fiu desemnată sportiva anului. O să mă străduiesc împreună cu fetele să obținem și în continuare rezultate la fel de bune", a declarat Mădălina.

Mircea Roman, antrenorul lotului olimpic de canotaj, a fost desemnat antrenorul anului, iar echipa anului a revenit tot handbaliștilor de la Dinamo, campioni naționali.


Alte nume mari premiate de Dinamo în gala de ieri: Mihaela Petrilă, Adelina Boguș, Viviana Bejinariu, Denisa Tîlvescu, Ionela Livia Lehaci, Cristina Popescu, Alina Pop, Beatrice Parfenie, Roxana Parașcanu (toate canotoare), Horia Tecău (tenis), Larisa Iordache (gimnastică), Monica Ungureanu (judo), Victor Mihalachi (canoe), Robert Glință (înot) sau Laura Coman (tir). 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.