GSP special   •   Anchetele Gazetei   •   SUPERLATIVELE GSP 2017

Hagi e antrenorul anului 2017 în ancheta Gazetei! Pentru că ne înveți să nu cedăm în meserie, mulțumim, Gică! » Iată și ceilalți 3 laureați

+4 Foto
Hagi a realizat o poză specială pentru ediția de colecție a Gazetei de azi, înconjurat de cele 9 trofee cucerite de-a lungul timpului în ancheta ziarului: 7 ca jucător și două ca tehnician. Foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 decembrie 2017

La 52 de ani, Gheorghe Hagi a triumfat în cea de-a 52-a ediție a Superlativelor GSP. Trofeul e răsplata pentru un an în care a devenit campion după un model unic: proprietar și antrenor al clubului. 

Pentru că ne înveți să nu cedăm în meserie, mulțumim, Gică Hagi!

"Nu mă mai faceți Rege, vă rog!", spune Hagi.

A câștigat 9 trofee ale Gazetei, în cei 52 de ani de existență ai concursului.

Șapte ca jucător, două ca antrenor.

Și nu vrea să fie considerat Rege, "ci muncitor".

Are dreptate.

Ancheta tradițională a ziarului e atât de stufoasă, vine de atât de demult și votează atât de multă lume, antrenori, jucători, conducători, public și ziariști, încât are datele unui generos implacabil.

Ce iese aia e.

Pe vremuri, când se deschideau sacii în sediul din "Vasile Conta" al ziarului Sportul, redactorii numărau o săptămână la voturile din scrisori.

Ce vremuri și cum le-a traversat Hagi!

Ca un rege păstor, un rege călugăr, el a prins și numărătoarea de mână și gestul degetului care alunecă pe ecranul telefonului mobil.

Primul său triumf a fost în 1985, acum peste 30 de ani.

Cum se explică această longevitate?

Prin respect față de meseria sa.

E puțin lucru?

El însuși spune astăzi, ca laureat a noua oară, singurul din istoria fotbalului nostru!, că "meseria de antrenor nu mai există în România", ca o alertă, ca un avertisment că nu e posibil să progresăm fără să ne respectăm propriul efort și regulile.

Ce vrea să spună?

"Antrenorului i se ia puterea să creeze. Mai bine pleci acasă".

Vreme de peste 30 de ani, Hagi nu a plecat acasă.

Și-a câștigat independența profesionistului, și ca jucător, și ca antrenor. A continuat să joace după reguli.

Este mesajul său, în acest decembrie frământat în multe sensuri.

Și este singura cale spre un 2018 mai bun: să ne redescoperim meseriile, să ni le respectăm, să nu mai cedăm.

Nefiind Hagi, nu vom câștiga vreun premiu, vreun titlu, dar ne păstrăm încrederea în noi.

Ceea ce e enorm.

Pentru toate acestea, mulțumiri, Gică Hagi! 

Citeşte în Gazeta Sporturilor de astăzi (ediția tipărită-la chioșc, ediția digitală - AICI) un interviu spectaculos de trei pagini realizat de Andrei Crăițoiu, Remus Răureanu și Dan Udrea cu Antrenorul Anului 2017!

 CONSTANTIN BUDESCU - FOTBALISTUL ANULUI


Mijlocașul lui FCSB a obținut primul trofeu al carierei din partea Gazetei după ce l-a devansat pe Ciprian Tătărușanu. Într-un interviu pentru cititorii GSP, Budescu le răspunde celor care îl acuză că "poate juca doar cu Feroe şi Kazahstan" şi face acuzaţii dure la adresa lui Daum, care nu l-a băgat deloc în seamă la naţională.

Citeşte interviul cu fotbalistul anului 2017 în Gazeta Sporturilor de astăzi (ediția tipărită-la chioșc, ediția digitală - AICI)!

HARLEM GNOHERE - FOTBALISTUL STRĂIN AL ANULUI

Atacantul roș-albaștrilor recunoaște că se aștepta să primească trofeul din partea Gazetei: "Am muncit, m-am antrenat și am jucat bine". Gnohere dezvăluie de ce a refuzat oferte din Arabia și Qatar pentru a semna cu FCSB, cum a gestionat concurența cu Alibec și presiunea lui Becali, și cu ce l-au uimit românii în fotbal. 


Interviul pe 3 pagini e în Gazeta Sporturilor de astăzi (ediția tipărită - la chioșc, ediția digitală - AICI)!

SIMONA HALEP - SPORTIVUL ANULUI

Simona Halep va ține întotdeauna minte 2017, anul în care a devenit lider mondial, performanță care iese în lumină. Ea spune că s-a schimbat foarte mult din 2013, atunci când a luat primul trofeu de "Cel mai bun sportiv al anului" din partea Gazetei. 

Interviul cu Simona Halep realizat de Roxana Fleșeru și Luminița Paul poate fi citit în Gazeta de astăzi (ediția tipărită - la chioșc, ediția digitală - AICI)!

 

O EDIȚIE DE COLECȚIE! CITEȘTE GAZETA LA CHIOȘC SAU DOWNLOADEAZĂ DE AICI GAZETA DIGITALĂ: INTERVIURI, CUM S-A VOTAT, CLASAMENTE COMPLETE!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.