Mijlocaşul echipei FC Barcelona, Andres Iniesta, are şanse mici să mai ajungă la Chongqing Dangdai Lifan.
Potrivit publicaţiei Chongqing Morning Post, Iniesta nu ar corespunde nivelului și așteptărilor fotbalului chinez. Aceeaşi sursă susţine că Iniesta este prea bătrân pentru salariul pe care îl cere, iar stilul său de joc nu ar fi fost potrivit pentru formația antrenată de Paulo Bento.
Clubul Chongqing Dangdai Lifan a pus ochii pe Iniesta, însă presa locală nu crede într-un eventual transfer în China al internaţionalului spaniol după Campionatul Mondial de anul viitor ce va avea loc în Rusia.
În vârstă 33 de ani, Iniesta a jucat întreaga sa carieră la FC Barcelona, club în curtea căruia se află de la 12 ani. În luna octombrie a acestui an, formaţia catalană a anunţat printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului că internaţionalului spaniol i s-a făcut "contract pe viaţă".
18 partide a bifat Iniesta în acest sezon în toate competiţiile reuşind un gol şi o pasă de gol
28 trofee a câştigat Iniesta în cariera sa la Barcelona: 8 campionate, 5 Cupe ale Spaniei, 6 Supercupe ale Spaniei, 4 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe ale Europei şi 3 Campionate Mondiale ale Cluburilor
3 trofee a câştigat Iniesta cu naţionala Spaniei: CE 2008, CM 2010 şi CE 2012
{{text}}