Pe 5 octombrie, la controlul doping ce a urmat meciului cu Argentina, din preliminariile CM 2018, Paolo Guerrero a fost depistat pozitiv: benzoilecgonină, un metabolit al cocainei interzis de Agenția Mondială Antidoping (WADA).
Căpitanul "naționalei"peruane, 33 de ani, a primit un an de suspendare. Pentru atacantul lui Flamengo, Mondialul era terminat înainte să înceapă.
S-a apărat susținând că, la acea partidă, a luat un sirop împotriva gripei, iar medicul selecționatei alb-roșii, Julio Segura, a declarat că nu le-a dat niciodată jucătorilor substanțe interzise. Comisia de Apel FIFA, blândă, i-a redus suspendarea.
A rămas în afara fotbalului 6 luni, exact cât să prindă turneul final.
Federația din Lima insistă în acest caz, nu e mulțumită nici acum. A anunțat că va face apel și la TAS. Vrea achitarea totală a căpitanului său.
{{text}}