International   •   Stranieri   •   Amiens - FC Nantes 0-1

Și-a revenit Tătărușanu. Omul meciului la Nantes. "Sobru și eficace". Nota 7 în L'Équipe

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 21 decembrie 2017

În ultima vreme, Ciprian Tătărușanu era în cădere. Portarul "naționalei", care devenise un erou la Nantes în primele luni ale sezonului, făcea greșeli și primea note tot mai mici în L'Équipe. 3 și 4! Surprinzător pentru el, cel care a condus multă vreme topul celor mai buni goalkeeperi din Ligue 1.

La Amiens, goalkeeperul a apărat din nou foarte bine. Patru parade, la Kakuta (de două ori), Gakpé și Monconduit, suficiente pentre ca L'Équipe să-l aleagă MVP-ul meciului, cu nota 7.

"Autorul unui debut de stagiune somptuos, românul a scăzut nivelul ulterior. Miercuri, l-a regăsit. Sobru și eficace, Tătărușanu are un mare merit în succesul lui Nantes".

Cu el în poartă și cu italianul Ranieri pe bancă, "canarii" au 8 partide fără gol primit în campionat. Zece victorii, toate la limită, dintre care 7 cu 1-0. Locul 5, la 6 puncte distanță de echipa din spate, Nice. 


6 este 

locul ocupat de Tătărușanu în topul portarilor, după notele din L'Équipe (medie 5,56)

1620 de minute 

a jucat Tătărușanu la Nantes în Ligue 1 (18 etape integral)

"O primă parte a sezonului foarte bună. Le-am spus jucătorilor: vreau mai mult în retur. Am obținut 33 de puncte până acum, aștept încă 34 în cealaltă jumătate a campionatului" Claudio Ranieri, antrenor Nantes

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.